Buna, Monica Pop si “Bine ai venit!” in revista Famost! Spune-ne pentru inceput, de unde atractia pentru arta, cultura, act artistic?
Bine v-am gasit! Totul a inceput cu multa vreme in urma, in copilarie … Simt ca a fost si este mult mai mult decat o simpla atractie, sau pasiune, constat ca este o necesitate organica a fiintei mele. Adica, de cand ma stiu am avut un surplus emotional, sa-i spunem, un amalgam de emotii, ganduri, idei, stari, legate de lume, existenta, de experientele prin care trec. Deseori acestea deveneau atat de puternice incat “se cereau” exteriorizate, transformate in altceva. La inceput a fost scrisul, de mic copil pana in adolescenta scriam poezii sau povesti, in momentele in care intamplarile si personajele se conturau clar in mintea mea. Actul scrisului era ca o vindecare, o linistire. Si o calatorie prin alte lumi, dinamica si palpitanta. Calatoream o data cu personajele mele. Apoi am descoperit ca pot materializa acest univers interior zbuciumat la propriu, prin teatru. Ca pot, prin construirea unui spectacol, explora anumite teme sau subiecte care ma macina, ca pot gasi unele raspunsuri, ca ma pot apropia de esenta starilor mele. Ca atunci cand vad unele spectacole, sau consum arta, ma transform interior, am o experienta revelatoare si benefica. Deci, pentru mine, arta este un domeniu extrem de personal. Asa ca am ales sa studiez teatru, pentru a invata si tehnicile necesare transpunerii universurilor mele interioare pe o scena.
Dragostea pentru actul artistic ti-a fost insuflata de cineva anume sau a venit din interiorul tau? Te-ai simtit atrasa de mica de aceasta lume?
Da, cu siguranta a venit din interiorul meu, de la o varsta extrem de frageda. Dupa cum am spus, impulsurile creatoare au aparut foarte devreme, sub semnul unei necesitati, nu al unei dorinte. Nu am simtit niciodata ca “vreau” sa creez un act artistic, ci ca “trebuie”. Nu a fost atat vorba de o decizie din partea mea, cat de o perceptie a lumii si o stare interioara care nu putea sa duca decat in directia aceasta. Ma simt “acasa” cu adevarat, completa, doar cand sunt martora unei opere revelatoare de arta – fie ca e vorba de teatru, film, literatura, muzica etc. Atunci simt ca ma conectez cu o dimensiune mai pura, mai esentiala, pe care nu o intalnim in rutina cotidiana. Bineinteles, am urmarit mereu artisti care m-au inspirat, motivat si mi-au influentat intr-o masura drumul. Unul dintre acestia este regizorul Tim Burton, cu ale carui filme si personaje dark am rezonat intotdeauna. De asemenea, cateva persoane dragi (familie, profesori, prieteni) m-au sustinut sa urmez aceasta cale si le sunt recunoscatoare pentru asta.
In momentul in care luam o decizie importanta pentru viata noastra, acest lucru este declansat de o anumite motivatie, de un anumit factor (sau mai multi). Care a fost elementul declansator pentru Monica Pop?
Pentru Monica Pop, motivatia de a lua aceasta decizie a aparut in adolescenta, in momentul in care am realizat ca doar asta m-ar putea implini cu adevarat, ca va fi o aventura fascinanta, dar si riscanta, pe care merita sa o traiesc. Stiam ca voi simti fericirea daca ma voi exprima artistic, daca voi explora cat mai intens magia si fragilitatea lumii. Spun riscanta pentru ca, pe vremea aceea, nu cunosteam pe nimeni din domeniul artistic, nu avusesem ocazia sa comunic cu cineva pentru a sti la ce sa ma astept. Asa ca, m-am “aruncat” in acest ocean al tuturor posibilitatilor, in lumea artei, cu multa curiozitate, pasiune si perseverenta.
Ai urmat studiile de teatru si film la Cluj. Care sunt cele mai folositoare/ practice lucruri asimilate in cadrul studiilor?
Facultatea m-a adus cu picioarele pe pamant, in sensul in care m-a invatat aspectele practice, pragmatice ale teatrului, dincolo de etapa de visare/ eliberare a imaginatiei, din stadiile incipiente ale proiectelor. Am intrat in facultate cu un bagaj enorm de fantezie, magie, idei imposibil de realizat practic, iar acolo am invatat cum sa transform tot acest fantastic in ceva vizibil, inteligibil de catre spectatori, incarcat de sens, si sa gasesc alternative realizabile scenic pentru ideile mele. Am inteles astfel ca pot, prin mijloace mai putine, uneori, sa creez efectul dorit. Am inteles ca dincolo de atmosfera onirica, magica, pe care o iubesc la teatru, se afla un intreg mecanism tehnic complex, riguros, care trebuie gandit si realizat foarte bine pentru a ajunge sa functioneze. Facultatea a facut de asemenea tranzitia dintre “a gandi”, “a proiecta” si “a face”, “a materializa”, m-a pus fata in fata cu scena, cu actorii, si mi-a aratat ca pentru a crea iluzia teatrala e nevoie de niste lucruri foarte concrete, ca poezia care ajunge la sufletul nostru privind un spectacol se naste cu pretul muschilor incordati, sudorii, duritatii materialelor, instrumentelor tehnice, talpilor batatorite.
A existat o persoana anume care a fost o buna calauza pentru Monica Pop in cadrul facultatii, care te-a facut sa iti placa si mai mult drumul ales?
Au fost mai multe persoane, domni si doamne profesor, carora le sunt profund recunoscatoare pentru felul in care m-au indrumat in timpul facultatii. Cei de la materiile practice m-au ghidat atent pentru a ma ancora in realitatea scenei, facandu-ma sa inteleg ca scena cere o altfel de prezenta decat cea cotidiana, atat la nivel corporal, mental, emotional, cat si energetic. Mi-au insuflat acel elan creator fara de care arta nu poate exista. Iar pe profesorii de la materiile teoretice era o placere sa ii ascult, plecam de la unele cursuri mult mai motivata, eram fascinata de multitudinea de informatii noi legate de istoria teatrului, estetica, curente filosofice, mai ales tinand cont ca sunt pasionata de literatura si filosofie. Asadar, simt ca am avut mai multe calauze, care m-au invatat ce inseamna dedicarea si dragostea pentru teatru.
Iubesti regia si actoria, esti dramaturg … in care dintre aceste ipostaze te simti cel mai bine?
Nu as putea alege una, fiindca simt ca ele se imbina de multe ori si fiecare are farmecul ei … Am avut, de-a lungul timpului, numeroase proiecte in care am facut fie doar una dintre acestea, fie doua sau chiar toate trei, simultan … Cert e ca ma simt bine atunci cand ma exprim artistic, fara oprelisti sau impuneri, autentic. Iar sentimentul acesta apare cand am sansa sa creez ceva de la 0, adica pornind de la absolut nimic, sau de la un text cu care rezonez intens … Cand incep prin a scrie textul, povestea, ma transpun mental in universul pe care incep sa il creez, personajele incep sa se contureze tot mai clar. Apoi, regia proiectului este inlesnita, din moment ce baza conceptuala e deja creata. Cand interpretez diferite personaje, le prefer pe cele mai atipice, ciudate, fantastice. In ultimii ani m-am axat si pe realizarea de videoclipuri muzicale, sub marca proprie Ex Nihilo, in care m-am implicat cu pasiune atat ca regizor si scenarist, cat si ca actrita. In esenta, oricare dintre aceste trei ipostaze poate fi o provocare frumoasa, pentru mine, atata timp cat am libertatea de a ma exprima in propriul stil.
A regiza o piesa de teatru pare si complex, dar si fascinant in acelasi timp. Ce inseamna concret acest lucru? Ofera-ne cateva informatii din background si cum se desfasoara o astfel de activitate, mai ales pentru cei care doar privesc actul artistic final.
E o poveste interesanta, fiindca produsul final (spectacolul), care dureaza 1-2 ore, este rezultatul muncii intensive dintr-o perioada mai lunga de timp, cateva luni de obicei … Regizorul este prezent si activ implicat pe toata aceasta durata, avand o multitudine de sarcini. De fapt, putem spune ca abia in secunda in care incepe premiera, munca regizorului s-a incheiat, pentru moment, iar el se poate aseza linistit (sau nu foarte) pe scaun, in umbra, fiind poate cel mai emotionat si critic dintre spectatori. Regizorul are misiunea de a construi spectacolul, de la stadiile incipiente, pana la final. Munca regizorului incepe …
