Sabina Pop-regizor de film documentar

Sabina Pop este autoarea a aproximativ 70 filme documentare si productii TV realizate pentru Sahia-Film, TVR, cat si pentru unele case de productie/televiziuni din strainatate. Filmele documentare realizate de Sabina Pop, au obtinut in jur de 50 distinctii nationale si internationale si au fost selectionate in competitii sau retrospective de prestigiu precum Oberhausen, Berlinale, FIPA-Biarritz, CIRCOM, La Rochelle, Uppsala, Nyon, Hamburg, Karlovy-Vary-Tourfilm, UCIN etc.

Sabina Pop a absolvit Regia de Film la UNATC Bucuresti, apoi a urmat mai multe stagii de specializare in tara si in strainatate (St. John College-Oxford, European Film College-Denmark, AMSU-Amsterdam etc) si cursuri postuniversitare de master si de doctorat-cu o teza referitoare la filmul documentar Sud-Est european. A activat ca regizor in Studioul Alexandru Sahia pana in 1989, apoi a fost regizor artistic in Televiziunea Romana unde, in unele perioade de timp, a coordonat Redactia Literatura-Arte,

Compartimentul Regizorilor Artistici, Muzicali sau Secretariatul TELE-SEE–Network of Public Broadcasters of South-East Europe. Concomitent, incepand cu 1994, a activat constant in calitate de cadru didactic universitar in mai multe universitati de profil romanesti.

In prezent, Sabina Pop este director al departamentului Arte din Universitatea Hyperion din Bucuresti, unde preda Regia de Film si Televiziune, cat si cursuri de master in Film Documentar si Scenaristica. In paralel, Sabina Pop activeaza in mai multe organizatii profesionale precum EU-RO Docs-Asociatia Romana a Filmului Documentar – Presedinte, EDN – European Documentary Network, DACIN-SARA, UZP, ACPPV etc si continua sa realizeze filme documentare si alte productii audiovizuale ca producator si regizor independent.

Buna ziua si bine ati venit in paginile revistei Famost, doamna Sabina Pop!
Multumesc pentru invitatie.

La ce varsta a inceput sa lucreze Sabina Pop ca regizoare de film?
Am absolvit in vara lui 1978, eram foarte tanara, caci am intrat in facultate direct de pe bancile scolii. Putin inainte de absolvire, s-au afisat posturile care urmau sa fie oferite pentru repartitie si am constatat ca toate erau pentru fictiune, in Buftea. Eu doream documentar, drept pentru care, mi-am luat inima in dinti si m-am dus in audienta la Studioul Sahia ca sa intreb daca nu cumva, totusi, au ceva locuri “nu neaparat de regizor, asistent, orice, dar in documentar”-imi aduc aminte ca le-am spus. M-au privit lung, asa cum privesti o ciudatenie si mi-au zis: “Nu ne-a trecut prin cap ca cineva ar vrea sa dea Buftea pe documentar”. Si astfel, la repartitie erau pe lista si 3 posturi la Sahia, nu-mi amintesc daca s-au ocupat toate, dar, in ce ma priveste, la cateva zile dupa licenta, eram asistent de regie la Sahia. Asa a inceput totul … Realizez acum ca sunt 40 de ani de cand fac film documentar … aproape ca nu imi vine sa cred …

Cum ati defini meseria de “regizor de film”?
Cred ca este despre daruire. A darui celorlalti, constant si constient, a te darui, a fi daruit, da, si despre asta … S-ar putea da multe definitii, si doct-oficiale si personale, dar poate mai bine sa-ti povestesc cum mi s-a intamplat mie sa fac profesia asta … de daruire …

Eu am facut in toata copilaria si tineretea mea balet la Scoala si apoi la Liceul de Coregrafie si m-am pregatit pentru a fi balerina, ulterior pentru a fi coregraf, regizor de balet. Nu exista in acea vreme o facultate pentru aceasta, asa ca m-am pregatit sa dau examen la regie de teatru, la UNATC, pentru ca era cel mai apropiat profil de ceea ce imi doream. Am muncit vreo 3 ani, temeinic, ardeleneste, cu lecturi, studiu, vizionari de spectacole, meditatii, exercitii practice, tot ce s-a putut ca pregatire serioasa pentru admitere. Inainte cu cateva zile de examen, a fost un film, seara, la televizor “Totul de vanzare” de Wajda. Filmul vorbea despre meseria de regizor de film, despre faptul ca a face film inseamna o implicare totala, inseamna sa iti dedici cu adevarat viata, inseamna daruire totala, inseamna sacrificiu asumat, inseamna sa “arzi”, cam asta am inteles eu din film. Imediat dupa vizionare s-a intamplat ceva ce nu-mi explic nici acum, stiu ca am sarit pe geam, desi nu aveam nici un motiv, nu aveam de cine sa ma feresc, parintii mei nici nu erau in Bucuresti si ei, oricum, au fost mereu de acord cu deciziile mele si m-au sprijinit. Nu stiu, deci, ce a fost in mintea mea atunci, de ce am facut-o, cred am avut o nevoie interioara sa fac ceva, iesit din comun, “eroic” desi acum, cand imi amintesc, ma apuca rasul. Stiu doar ca am umblat in noaptea aceea de una singura pe strazile Bucurestiului gandindu-ma la film, speriata de sacrificiul – asa cum era el prezentat in film – pe care profesia il presupune, simtind insa, pe de alta parte, ca vreau o viata-ardere asa cum filmul acela povestea. Bref, nu stiu exact pe unde am haladuit, eram cumva ca in transa, totul era foarte intens, stiu doar ca m-am trezit din aceasta stare spre dimineata pe undeva pe la Academia Militara, plecata fiind de pe langa Foisorul de Foc unde locuiam in acel timp, m-am trezit deci, infricosata, dar cu ideea clara ca trebuie sa fac film. A fost o alegere constienta, nu atat a unei profesii, ci mai degraba a unui mod de a trai, intens, cu un scop si cu un sens, un mod de a te dedica incluzand un sacrificiu constient si asumat. De asta spun ca, pentru mine, este despre daruire.

Ati lansat filme inca din perioada facultatii sau abia dupa finalizarea studiilor?
Am facut filme si in perioada facultatii, cel putin unul in fiecare an de studiu, atat fictiune si documentar, imi amintesc de exemplu de “Casa cu leandru” in care actori de mare prestigiu precum Ernest Maftei, Emanoil Petrut, Gabriel Oseciuc, mi-au facut onoarea sa accepte sa joace si le sunt si acum recunoscatoare. Dar in timpul facultatii nu m-am simtit, neaparat, “regizor”, vorba aceasta mare.
Dupa absolvire a urmat Sahia. Pe vremea aceea, exista un regulament destul de strict care prevedea 3 ani de asistenta pana sa ai voie sa realizezi, ca regizor plin, un film.

Totusi, in 1979, la doar cateva luni dupa ce am intrat in Sahia, se pare ca ma miscam regizoral cu oarece folos, astfel incat mi-au dat sa fac o comanda de protectia muncii si atragere a fortei de munca in industria grea. Tin minte ca m-am “jucat” cu mult drag si placere cu acel film, se pare ca am facut din el chiar un film placut a fi vizionat in orice conditii, oricum mai mult decat ce se astepta de obicei de la un astfel de subiect si de la o astfel de comanda; am luat si un premiu “Opera prima” cu el si … dupa ce am vazut ca filmul ruleaza pe un ecran, ca exista fizic, ca vorbeste, cu emotie, despre niste oameni, nu depre “protectia muncii”, am simtit si eu ca vorba cea mare, inscrisa pe o diploma a capatat si consistenta din moment ce, nu-i asa, am trecut de… “debut”…

Dupa “Veste din cetatea focului” si al doilea film si al treilea au fost tot filme comanda, unul turistic despre Bucovina si unul despre civilizatia lemnului in Maramures. Au iesit bine, au luat premii si in tara si in strainatate, mai semnificative de aceasta data – oh, primul meu festival international, intr-o minune de oras, la Karlovy-Vary, ce vremuri! Asa incat Studioul mi-a cerut sa fac din ele, din acelasi material brut si cate un film de difuzare pentru cinematografe. Asa s-a nascut primul meu film de difuzare “Poarta spre vecin” in 1981 urmat de “Virtuti bucovinene”, in 1982. Si am incheiat si cei 3 ani de stagiu obligatorii. Pe cartea mea de munca nu mai scria “asistent de regie”, scria “regizor”.

Cum erau aceste prime filme, ce durata aveau, povestiti-ne despre ele …
In Sahia, faceam toti, doar filme de “un act”, adica 10 minute pentru ca filmele rulau drept “completare” la spectacolul cinematografic – asa se numeau toate acele mici perle pe care le realiza Sahia, “completari”, asta e, viata nu e neaparat dreapta. Depasirea duratei inmultita cu numarul de spectacole ale unei zile, adica 5-7, putea duce la pierderea unui intreg spectacol cinematografic pe zi, asa ca noi trebuia sa ne incadram in cele 10 minute, fiind foarte rare situatiile in care puteam sa depasim. Iar criteriul depasirii in acele rare exceptii, nu era nici cel artistic, nici cel de durata efectiva ci … cat incape intr-o cutie de pelicula de 35 mm … adica vreo 12-13 minute. Atunci am invatat o lectie foarte importanta, acea de a ma exprima sintetic si esential.

Sa lucrezi pe scurt e cu mult mai greu decat pe lung. Sa reusesti sa spui esentialul intr-un timp limitat este mult mai greu, dar are si impact mult superior. Asa ca datorez cutiei de pelicula de pe vremea aceea, ca m-a invatat cum sa spun mult si important intr-un timp scurt, fapt fara de care nu sunt foarte sigura ca m-as fi putut adapta la cultura vizuala de astazi, cultura videoclipului, a publicitatii, a montajului scurt, subliminal sau pe fractiuni de secunda. Evolutia tehnica in 40 de ani este imensa, gandeste-te ca vorbim despre o epoca fara telefoane mobile, o epoca in care nu exista computer, scriam de mana sau, in cazuri fericite la o masina de scris mecanica, fara putinta de a corecta ce am scris, cu hartie carbon pentru a avea si o copie. Camera de filmat avea cca un metru si scotea un zgomot ca o rasnita de cafea, deci nu puteai lua vreun interviu. Sunetul se inregistra pe un magnetofon cu banda magnetica, un agregat ce avea cateva kilograme bune, iar montajul era un proces strict mecanic de lipire cu scotch a doua bucati de pelicula dupa ce, in prealabil, le-ai atarnat in cuie – la modul propriu, in cosul de montaj – un fel de “cos de rufe” prevazut cu zeci de cuisoare pe care agatai imagine cu imagine folosindu-te de perforatiile peliculei.
Daca privesc retrospectiv nu inteleg cum de nu ratam – nu eu, toti cei care filmam in vremurile acelea – nici o lacrima de pe chipul unui personaj, nici detaliul semnificativ petrecut intr-o fractiune de secunda irepetabila.

Mi s-au spus multe vorbe frumoase despre filmele mele in 40 de ani de cariera, dar unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult, este cand vreun client de astazi, un tanar reprezentant al unei corporatii multinationale, update-at in cateva mastere de marketing si PR – cunosti genul – mi-a spus ca ceea ce a apreciat in mod deosebit in produsul audiovizual realizat pentru corporatia lui este “noutatea privirii” sau “modernitatea approach-ului”…da, recunosc, este o bucurie tainica.

Prin ce greutati a trecut Sabina Pop in realizarea primului film? Ce amintiri aveti?

….