Daca e s-o intrebi pe Catalina, cea care scrie pe blogul https://blogdezambit.wordpress.com, ti-ar zice ca nu e atat de dificil. Asta si poate pentru ca a ajuns la gradul acela de linistire a interiorului, incat, acum, vede limpede ca ceea ce este se datoreaza fiecarui om intalnit in viata sa. Odata inteleasa aceasta axioma existentiala, a avut capacitatea ca tot ce tine de ea sa poata fi destins intr-un binefacator zambet, despre care este convinsa ca ar putea schimba orice: dimineti, zile, vieti, oameni si relatii. Zambetul o sursa de vitalitate, e o forma prin care irup spre exterior cele mai neasteptate stari, de la fericire, pana la… ce stiu eu ?… panica. Ce straniu lucru: panica fericirii… Chiar, cum e sa iti fie atat de bine incat sa iti incolteasca in suflet o teama nelamurita, nerostita, dar prezenta acolo, in straturile rarefiate ale fiintei, cat un bob de cer, care sa te aduca, din cand in cand, cu picioarele pe pamant, silindu-te sa inveti ca viata poate fi traita (si-sau mai ales-) zambind? Dar sincer, deschis, fara ostentatie!
Asa este de parere autoarea acestui blog pentru care, intre noi fie vorba, zilele de luni ar trebui extrase definitiv din calendarele si vietile noastre :
Daca e sa vina din fericire (Cum vine cel mai des. Si cum ar fi de dorit sa vina mereu), zambetul este, clar, cel mai curat, dar, pentru asta,
[blockquote]ai nevoie de oameni frumosi alaturi de tine, de care sa te bucuri in fiecare clipa, ai nevoie de lucruri simple si de locuri in care linistea bucura sufletul.
[/blockquote]Aceasta tanara, cu un suflet plin de oameni carora le-a incredintat o parte din ea, stie ca orice victorie presupune o lupta : «Am plans, am fost ranita, am ranit, mi-am lovit tare sufletul in incercarea de a face bine, dar nu ma las». Satisfactiile au venit sa contrabalanseze dificultatile prin care a trecut, asa ca se poate mandri cu faptul ca a fost sefa de promotie la Academia Navala sau cu bucuria ca isi gaseste echilibrul in bratele celui care ii ofera zilnic inspiratia de a scrie prima carte, “Eu si ea”. Mai ales ca…oriunde e cu el, e acasa.
Iar daca e adevarat ceea ce spun filosofii, ca viata e o ampla piesa de teatru si ca noi suntem cand mai aproape, cand mai departe de lumina reflectoarelor, atunci trebuie sa facem in asa fel incat si cel de pe scaunul din ultimul rand al salii sa vada ca locul nostru acolo, pe scena, are un sens, dar, mai ales, sa vada ca zambetul nostru spune o poveste.
A noastra!
Si ce zambet frumos avem!
Articol realizat de Adina Mitrica
