Compasiunea este o insusire a fiecaruia dintre noi, mai pronuntata in cazul unora sau mai putin – in cazul altor persoane. In general, majoritatea celor dintre noi suntem persoane bune, amabile, etice, dar de multe ori poate simtim o lipsa de compasiune; poate pentru ca asa am fost invatati, poate ca asa ne-am autoeducat: sa nu ne prea gandim la cei din jur, avand in vedere ca pentru multi viata nu este cea mai usoara, iar instinctul de supravieturire este cel care domina. Si cum bunatatea este cea care domina firea umana, poate ca atunci cand constientizam acest lucru, am vrea sa fim mai buni, sa putem arata mai multa compasiune fata de cei din jur. Cum realizam acest lucru?
Trebuie sa te gandesti la situatia in care, zbori cu avionul si auzi instructiunea care iti spune ca, intai de toate, trebuie sa iti pui masca de oxigen tie si apoi sa ii ajuti pe cei din jur. Daca incerci sa fii un erou pentru cei din jurul tau, fara a-ti asigura fluxul propriu de oxigen, vei pierde rapid, vei avea probleme reale si nu ii vei putea ajuta pe cei din jur sub nicio forma. Ce legatura ar avea aceasta situatie cu compasiunea?
Educatia general valabila ne-a invatat ca sa ii iubim pe cei din jur ca pe noi insine, accentul fiind pus pe perceptia de a intelege cine ne este aproape. Noi toti suntem o sursa de a oferi dragoste si compasiune pentru orice fiinta de pe planeta! Cu toate acestea, educatia in general, nu ne-a invatat cum sa avem compasiune fata de noi insine; compasiunea s-a concentrat pe cei din jur si nu pe propria persoana.
A deveni mai plini de compasiune, incepe cu o privire mai profunda in cunoasterea profunda a propriei suferinte in fiecare etapa a vietii. Iar expertii afirma ca nimeni nu trece de perioada copilariei fara anumite rani, lucru care este adevarat si in cazul casatoriei, a relatiilor cu parintii, prietenii, samd. Fiecare dintre noi ne putem intreba cum sa ne raportam la experinta noastra cand am suferit sau cand suferim. Comparam sau minimizam? Am fost invatati sa acceptam sau sa nu fim slabi? Reflectam asupra situatiilor adaugand multe doze repetate de auto judecata si critica?
Mahatma Gandhi a fost intrebat la un moment dat care au fost cei mai remarcabili inamici, el raspunzand ca cel mai redutabil adversar a fost el insusi si asta deoarece a constientizat ca are putina influenta. Iar acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi: pentru a reusi sa avem mai multa compasiune pentru cei din jur, cea mai dificila munca este aceea de a creste compasiunea pentru noi insine!
Iar daca am invatat sa folosim o sursa de compasiune mai mare comparativ cu propriul ego, aceasta energie abundenta ne va umple si se va extinde si catre cei din jur. Iar o astfel de compasiune oferita celorlalti, nu va veni dintr-o epuizare sau sacrificiu, ci dintr-o continua aprovizionare, noi devenind nu doar masca, ci rezervorul de oxigen. Pe de alta parte, aceasta virtute este la fel ca oricare alta: daca mergem si anuntam ca impartasim din ea, se pierde! Fiecare virtute autentica care ne apartine, se bazeaza pe o modestie naturala, iar una din dilemele pe care le poate avea oricine dintre noi are legatura cu cresterea capacitatii de compasiune. Cand stim acest lucru? Solutia este simpla: pe masura ce practicam compasiunea, ne putem intreba din ce in ce mai putin daca am devenit mai plini de compasiune. In plus, trebuie sa ne concentram pe o scadere a judecatii de sine, care are ca rezultat, tendinta redusa de a-i judeca pe altii. Majoritatea oamenilor se judeca singuri in cel mai dur mod decat o poate face oricine altcineva de pe planeta, asa ca, lucrand la cresterea autocompasiunii este acelasi lucru cu scaderea judecatii de sine.
Cu toate acestea, trebuie sa fim realisti si sa realizam ca nu vom putea duce aceasta compasiune la limite extreme si totusi, trebuie sa lucram in continuu la acest aspect.
