Pana la sfarsitul timpului este o carte scrisa de Raluca Alina Iorga si a carei recenzie este realizata de Ioana Antone Alexandra si prezentata in randurile urmatoare …
Intr-o zi, printre miile si miile de minciuni, cineva tot va scrie adevarul despre mine.
Intotdeauna am fost de parere ca nu doar cititorii isi aleg cartile pe care sa le citeasca, ci si ca o carte isi poate alege cititorii, pe aceia care o vor intelege si iubi asa cum altii poate nu o vor face, ca vor rezona cu cele scrise de autor si vor empatiza cu situatiile descrise si personajele inchipuite. Imi place sa cred ca, dupa ce autorul a scris cartea si aceasta a plecat de la tipar, volumul respectiv are vointa proprie si atrage fix acei oameni care vor afla cum sa-l citeasca si il vor pretui mult mai mult decat un alt cititor care, poate, nu este destinat sa inteleaga, dar mai ales, sa iubeasca ceea ce se afla intre paginile cartii.
Nu sunt o persoana care sa creada in coincidente. Fiecare lucru se intampla cu un motiv, chiar daca uneori nu intelegem imediat ce s-a intamplat si mai ales de ce. Nu cred in coincidente, dar cred in acel ceva special, destin, karma, numiti-l cum vreti. Ceva care nu poate fi explicat. Ceva care are vointa proprie, poate o energie, poate o dorinta fierbinte, poate o speranta. Sau poate este doar viata, care de multe ori ne surprinde (si) placut.
Cartea m-a atras din prima clipa in care am auzit de ea, mi-o doream de foarte multa vreme, iar, intr-un tarziu, destinul mi-a adus-o in brate. Pentru ca, asa cum am scris mai sus, cartea aceasta are vointa proprie si doreste sa se dezvaluie doar acelor cititori care vor percepe povestea la un alt nivel, care vor intelege ce a vrut sa transmita autoarea si chiar Vlad, personajul principal al cartii. Care, apropo, nu este un personaj fictiv, de care sa nu fi auzit nimeni pana acum, si nici rodul imaginatiei unui scriitor, ci chiar Vlad Basarab, domnitorul Tarii Romanesti, principele Valahiei si cel cunoscut si sub numele de Vlad Dracula.
Cum statea in linistea aceea parea ca desprins din picturi. Avea fata barbierita complet. Trasaturile erau dure, dar armonioase, parul negru ii cadea valuri pe umerii lati si puternici. Iar ochii … ochii aceia ireali si plini de taine ii dadeau un aer fascinant. Din toata combinatia de trasaturi, mai rigide sau mai delicate, rezulta un barbat de la al carui chip nu-ti puteai intoarce privirea.
Pana la sfarsitul timpului este o poveste in poveste, o lectie de viata si totodata o minunata lectie de istorie, despre iubire, adevar, sacrificiu. Este o fictiune istorica extrem de bine documentata in care se pune mare pret pe realitate si adevar. Este o mica particica din gandurile si sufletul unor oameni deosebiti – si aici ma refer atat la acei oameni care au trait odinioara pe pamantul romanesc, sursa de inspiratie a autoarei, cat si la insasi autoarea Raluca Alina Iorga, caci aceasta a reusit sa faca ceea ce nu multi au facut in zilele noastre, si anume sa (re)aduca in atentia cititorilor (si nu numai) destinul unui mare om care a trait in alt secol, dar al carui nume nu trebuie sa fie uitat.
Simt ca orice as spune despre aceasta carte este prea putin si nu se ridica la nivelul complexitatii si frumusetii acesteia. Ce as putea spune eu despre Vlad Basarab cand autoarea a descris cu atata maiestrie, lirism si sinceritate viata greu incercata, dar si frumoasa, pe care acesta a trait-o in vremurile de demult? Prin ce cuvinte sa redau eu tumultoasa aventura a maritului domnitor, cand in carte exista mii de scene care ii fac cinste acestui suflet maret? Si daca am ajuns sa ma raportez astfel la Vlad Basarab Dracula, este numai si numai meritul Ralucai, care a insuflat mai departe respectul, iubirea si loialitatea pe care aceasta le simte fata de domnitor.
Inca de la primele pagini, cititorul este introdus intr-o atmosfera magica, cu iz medieval, in locul in care povestea prinde viata, si anume Sighisoara. Frumusetea acestui loc este completata de scenariul cu iz supranatural in care o tanara, al carui nume nu il cunoastem, dar a carei identitate eu am ghicit-o de la inceput, se gaseste in mod straniu. Tanara din zilele noastre sufera inexplicabil, deoarece nu se regaseste deloc, prezentul nu reuseste sa o multumeasca, sufletul ii este greu si simte ca nu apartine vietii pe care o are. Trecutul o impresoara la fiecare pas, iar atractia ei pentru Rares, un barbat misterios care nu ii este decat amic, si tot amalgamul de sentimente pe care le nutreste pentru acesta o devoreaza din interior si ii aduc atat fericire, cat si suferinta. Cu atat mai misterios si ciudat este faptul ca acesta ii aminteste de un alt barbat care a trait cu sute de ani in urma, un barbat pe care nu l-a intalnit niciodata, caci nu ar fi avut cum, un barbat rupt din povestile de demult. Atractia pe care o simte si freamatul din suflet creeaza o legatura extrem de puternica, iar tanara se trezeste fata in fata cu destinul marelui domnitor, caci rolul acesteia nu este unul intamplator, iar toate intrebarile pe care le avea referitoare la sentimentele stranii ce o incercau de atata timp isi gasesc usor usor raspunsurile pe masura ce viata lui Vlad se destainuie in fata ei si a cititorilor.
Ma subjugi si ma inalti in acelasi timp. Imi esti Rai si Iad, inger demonic.
…
