Doina Roman, “Bine ai venit!” in paginile revistei Famost! Ce crezi ca determina, in general, un iubitor de carte si cultura sa inceapa sa scrie?
Ma gandesc bine inainte sa raspund la o intrebare de acest gen, pentru ca ma feresc sa-mi extind punctul de vedere personal asupra unui fapt despre care nu stiu daca e corect ori nu sau cat la suta din afirmatia mea se potriveste unei multimi care s-ar apuca de scris fiindca este iubitoare de carte.
Fiecare om, scriitor, iubitor de carte, om de cultura are un anumit motiv pentru care s-a apucat sa scrie. Unii fiindca s-au indragostit de scris, altii pentru ca au crezut ca e simplu, unii pentru ca au crezut ca le stiu pe toate sau pentru ca au simtit scrisul ca pe o terapie, in fine, altii pentru ca au har si pentru ca nu pot trai fara asta.
Cat de mult sunt aceste motive aplicabile in ceea ce te priveste? Care este motivatia ta in a asterne randuri sau care a fost impulsul sa incepi sa faci acest lucru?
Ma muncea dorinta de a scrie de cand eram mica. Am fost un copil singuratic; acum pot sa spun ca si acesta e un soi de noroc, sa nu te bata nimeni la cap, dar e cu dus si intors, unii se apuca sa fie prea liberi si asta le ocupa timpul, altii se dezvolta in directii pe care nu le-ai banui, iar multi se pierd. Bunicii care m-au crescut nu m-au bagat prea mult in seama, asa ca mi-am gasit taramul care imi oferea tot ce visam, iar tot ce visam era in carti. Am citit toate cartile din podul bunicilor, tot ce mi-a picat in mana, chiar si carti care nu erau recomandate unui copil, dar cui ii pasa de asta?! Daca nu intelegeam ce se intampla intr-o carte sau alta, le abandonam in locuri pe care eu le credeam ascunzatori de taina, dar am fost prinsa ca puneam mana pe ce nu trebuia si am mancat o papara pe care o tin minte si acum, iar podul a fost inchis. Oricum, asa a inceput pasiunea mea de a scrie povestile proprii, intr-un fel am redeschis sala de lectura si scris din podul bunicii.
Se presupune ca nimic nu este intamplator. Am aflat ca ai iubit inca din copilarie cartile. Ai avut pe cineva din familie care sa-ti insufle dragostea pentru lectura si pentru scris? Sau totul a plecat din interior?
Bunica mea nu stia carte, bunicul a plecat din lumea asta prea devreme, iar eu am ramas singura cu fratii mei si ne-am descurcat greu, dar am avut noroc de oameni care s-au straduit sa scoata ceva din noi. Slava Domnului ca am urmat o scoala buna, am avut profesori minunati care m-au incurajat tot timpul si, fiindca au vazut cumva in mine o samanta buna, m-au indrumat si m-au vegheat. Bunica ma punea sa-i citesc compunerile si dadea din cap asa cum dai cand asculti o muzica buna. Am scris tot timpul si am citit, asta m-a salvat si m-a format ca om; in plus, asa comunicam cu mine si cu lumea din jur.
De ce a ales Doina Roman genul SF, o realitate pe care o traim din ce in ce mai pronuntat de la o zi la alta?
In SF&F (Science Fiction & Fantasy) pot sa ma exprim cel mai bine, acolo totul este posibil. Ai dreptate cand spui ca am ajuns sa traim intr-o lume SF, dar uneori realitatea depaseste ceea ce-si pot imagina scriitorii. Alteori e invers, noi imaginam lumi, fapte, personaje si ele se nasc in realitatea pe care am descris-o noi. Aici e o alta teorie pe care o putem discuta cu alta ocazie.
Cat de greu sau cat de usor este pentru un autor roman sa se remarce si sa se desprinda de restul? Care sunt elementele care fac diferenta?
Sunt mai multe variante de discutat. Sa presupunem ca avem mai multi scriitori aproximativ egali, adica opera lor este variata, dar ca greutate si profunzime pot fi pusi unii langa altii, au un numar aproximativ egal de cititori; ma rog, criteriile sunt relative. Ei bine, desprinderea dintr-un asemenea grup aproximativ egal sau omogen se face atunci cand apare harul scriitorului sau marketingul. De cele mai multe ori pot sa fie toti geniali, daca nu sunt cunoscuti si popularizati, risca sa moara ca niste onorabile genii necunoscute.
Un autor roman bun, poate mult mai bun decat un autor strain, daca nu are sprijinul unei campanii de popularizare, nu are sansa de a se face remarcat. La noi, din capul locului se cumpara autori straini si nu romani, pentru ca cei straini au parte de un marketing mai bun.
Recent am discutat cu elevii unui liceu de pe Dunare, tineri cu gusturi literare bune si foarte variate, si am remarcat imaginea inadecvarii absolute a manualelor de literatura, care li se adreseaza cu bibliografii anacronice, neinteresante, nestimulatoare. Am mai remarcat, pe de alta parte, putinatatea scriitorilor romani aflati pe listele lor si diversitatea literaturii straine, reprezentata in egala masura de autori de fictiune literara si de scriitori comerciali sau de gen, nume solide si notorii (inclusiv de non-fictiune), preponderent contemporane. Atunci ce sa mai zici? Se pleaca de pe bancile scolii cu o anumita orientare, iar eu nu mai comentez asta.
De unde isi ia Doina Roman inspiratia? Ai nevoie de un cadru adecvat, o muzica potrivita, o anumita stare de spirit sau poti sa scrii oriunde si oricum?
Inspiratia imi vine din viata, nu din filme sau din carti. Scriu cand pot si cand am timp, imi rup ore din ocupatia mea la firma si ma ascund in birou, cu un sentiment de vina, ca si cand as fura ceva, si scriu. De fapt recreez acelasi univers, acelasi ambient ca in copilarie, cand ma ascundeam in pod si citeam.
Exista o preconceptie populara cum ca artistii, inclusiv scriitorii, scriu atunci cand beau, iar starea lor de spirit este stimulata de alcool, de tutun sau de alte substante. E drept ca multi scriitori au fost mari bautori la viata lor, ca Bacovia sau Nichita Stanescu, dar nu toti beau atunci cand scriau (cazul lui Hemingway), iar cei care o faceau excesiv, ca Faulkner de exemplu, aveau un editor care le punea ordine in manuscrise. Eu spun ca nu poti scrie beat ceea ce nu poti scrie treaz. Cei mai multi scriitori contemporani scriu dimineata devreme si oricum nu se mai bea ca pe vremuri, acum se face jogging, pilates, spinning.
Revii asupra textului pentru a schimba date, actiuni, pentru a contura personaje sau ce e scris e bun scris?
Tot timpul revin, tot timpul corectez, creez versiuni ale textului mai bune, foarte bune, profunde, sterg ceea ce este in plus, desi uneori nu ma lasa inima sa tai cate o descriere luxurianta sau una care oglindeste un regal al mintii, un vis de care nu te poti desparti, in fine, fac eforturi sa las cititorului ceea ce consider ca merita citit, ceea ce deschide ochiul meditatiei, al introspectiei, al cunoasterii.
Cum scrie Doina Roman: direct pe calculator sau pe hartie si apoi trece pe calculator?
Scriu direct pe calculator si numerotez versiunile. O carte scrisa de mine are cel putin 10-11 versiuni (cel mai mult am avut 14 versiuni).
Cum dai viata personajelor din carti? Cum le creezi profilul psihologic? Ai oameni in jurul tau sau cu care te intersectezi si care iti stimuleaza creativitatea?
Ma poate inspira orice si oricine atata timp cat pot fictionaliza acea informatie intr-o maniera interesanta, deci da, viata este insasi inspiratia si invers.
Oamenii din jurul meu ma inspira intotdeauna, uneori ma gandesc ca s-au recunoscut in descrierile mele si ca pot intelege despre ei lucruri pe care altfel nu le-ar fi inteles.
Imi construiesc propria lume pentru ca eu acolo traiesc cand scriu, acolo ma mut, locuiesc cu personajele, iubesc, urasc, pe unele le mai si omor, eu sunt creatorul, acolo trebuie sa lupt, sa fiu capabila sa inteleg si sa conduc taramul acela pana cand limba lui o va intelege oricine, pana cand fiintele care o populeaza vor putea sa fie vazute, iubite sau urate si se vor descurca singure. Lumile mele fantastice sunt copiii mei: cum ii cresc, asa ii am. Unii ies destepti, frumosi, inzestrati, altii sunt rai si periculosi pentru ca sunt puternici … Am si prosti, dar pana si aceste personaje au farmecul si rolul lor, totul are o logica.
Scriu fara sa ma preocup daca sunt in trend sau nu, scriu si despre ceea ce ma incanta, si despre ceea ce ma oripileaza, doar asa reusesc sa-mi hranesc creierul.
“Pragul” este cartea cu care Doina Roman a debutat in 2014. Care este povestea acestui debut, ce te-a determinat sa o scrii si cat de mari au fost emotiile cand ai tinut cartea in mana?
…
