A trăi cu un părinte toxic poate avea o influenţă critică asupra modului în care copilul de astăzi va deveni adultul de mâine şi din nefericire, presiunea exercitată poate da naştere unor consecinţe ireversibile. Fiecare familie are probleme, dificultăţi, se confruntă cu probleme recurente şi este normal ca un părinte să mai greşească faţă de tine din când în când. Dar de unde ştii dacă el şi comportamentul acestuia este toxic, mai ales când nu există abuz flagrant, violenţă, agresiune? Toxicitatea nu este un comportament care răneşte o dată; este un model de instabilitate emoţională, o depăşire a limitelor sau o manipulare care nu se schimbă în ciuda eforturilor de conectare şi reparare. Toate acestea pot afecta în mod serios şi ireversibil sănătatea mintală şi sentimentele de siguranţă emoţională.
Semnele pentru identificarea unui părinte toxic
- Părintele tău dă vina pe tine pentru propriile probleme fără a-şi asuma el însuşi responsabilitatea;
- Îşi preţuieşte constant propriile sentimente peste ale tale;
- Starea lui pare imprevizibilă sau pare ca şi cum ar încerca să provoace o dramă în mod intenţionat;
- Critică şi încearcă să îţi controleze comportamentele prin invalidarea şi/ sau minimalizarea sentimentelor;
- Te pedepseşte destul de aspru pentru orice insultă uşoară aşa cum o percepe el, oferindu-ţi tratament silenţios sau reţine dragostea sau foloseşte vinovăţia pentru a obţine ce îşi doreşte;
- Nu îţi respectă părerea sau limitele.
Impactul
Cel mai bun indicator al toxicităţii este modul în care te simţi când eşti în preajma părintelui sau când anticipezi că îl vezi. Poţi simţi/ vedea la tine o anxietate crescută, o scădere a stimei de sine, un sentiment de neputinţă sau iritabilitate, o schimbare a propriului comportament pentru a-l potoli într-un fel.
Acum întreabă-te: când erai copil, ai simţit casa ta ca un spaţiu sigur? Au fost răspunsurile părintelui previzibile, puteai să îţi exprimi confortabil nevoile sau ai umblat ca pe coji de ouă pentru a evita catastrofele? Trăind cu un părinte toxic poate duce la anxietate, depresie şi chiar stres post-traumatic, iar ca adult e posibil să îţi autosabotezi relaţiile intime sau să ai probleme cu încrederea în cei din jur.
Concentrează-te pe tine!
Dacă ai încercat să vorbeşti cu părintele tău despre nevoile tale, dar din nefericire nu ai văzut nicio schimbare, e timpul să renunţi la această modalitate de comunicare. Trebuie să începi să te concentrezi pe ceea ce poţi controla: propria persoană şi modalităţile prin care să interacţionezi cu părintele sau cu ambii dacă e cazul!
Stabilirea limitelor le va arăta cum le vei răspunde de acum încolo. În schimbul folosiri modalităţilor de exprimare ca “Te rog nu îmi critica prietenul!”, spune-i “Dacă îmi vei critica prietenul închid telefonul sau schimbăm subiectul!”. În acest mod ai stabilit deja o graniţă pe care tu o poţi stăpâni şi gestiona foarte bine. Aminteşte-ţi de asemenea că nu trebuie să îi mulţumeşti părintelui sau să i te supui pentru a fi în siguranţă şi nu ai nevoie de aprobarea lui pentru a fi demn de iubire.
Dacă alegi să te separi complet de părinţi, există astăzi destule grupuri de sprijin care te pot susţine în combaterea sentimentelor de izolare. În plus, poţi apela la un terapeut, intervenţia acestuia putând fi esenţială pentru dezvoltarea şi evoluţia ta ca adult.
Relaţia cu un părinte toxic este extrem de complicată; este protectorul tău care te răneşte în mod constant. Dacă ai parte de îndrumarea necesară, poţi procesa şi gestiona raţional şi conştient propriile sentimente (furie, durere) care apar când te confrunţi cu realitatea directă. Stabilirea concretă a unor graniţe în această relaţie toxică aduce o acceptarea a situaţiei, a lucrurilor care trebuie să rămână la locul lor pentru ca tu să poţi merge mai departe.
Şi chiar dacă astfel de situaţii pot fi mult mai complicate sau mai grave, a lua astfel de măsuri elementare poate fi un bun început şi te poate ajuta să realizezi mai bine situaţia şi să iei măsuri pentru ca, în timp, să te reabilitezi într-un mod conştient şi sănătos.
