Theo Anghel, una dintre cele mai bune scriitoare fantasy autohtone, reuseste prin intermediul cartilor scrise, sa te faca sa te atasezi de personaje si sa vrei iti petreci cat mai mult timp cu ele. Secretul? Autoarea scrie asa cum simte, impletind in modul ei unic, fantezia cu viata reala si trairile ei, fara insertii inutile.
Si chiar daca viseaza mereu, Theo Anghel are un simt pragmatic al realitatii, care te poate surprinde daca pui fata in fata cei doi termeni: fantezia si realitatea.
Nu stim daca acum isi continua visarile si povestile din copilarie in cartile carora le da viata, dar cu certitudine reuseste sa te aduca in lumea ei, sa te intrige si sa creeze dincolo de acest univers, o legatura stransa, efervescenta intre ea, personaje si cititori.
Cu riscul de a ne repeta obsesiv, (re) afirmam ca ne face o mare placere sa avem astfel de invitati in revista Famost, persoane de o calitate incontestabila, atat prin ceea ce fac, cat si ei ca oameni, ca substanta.
Ii multumim talentatei scriitoare ca ne-a raspuns in mod pozitiv invitatiei si avalansei de intrebari si curiozitati, ii multumim pentru ceea ce face si pentru valoarea pe care o aduce literaturii/ culturii autohtone!
Va invitam in randurile urmatoare sa cititi un dialog onest, bine ancorat in realitate si mai mult, sa o cunoasteti mai bine pe Theo Anghel, modul in care vede lucrurile si principiile care ii stau la baza propriei filosofii de viata.
Buna, Theo si bine ai venit in paginile revistei Famost! Cum ai inceput sa scrii? Care a fost imboldul sau ce te-a determinat intr-o buna zi sa te apuci de scris?
Multumesc pentru invitatie :). Nu stiu cum am inceput sa scriu. Eram copil cand m-am pomenit intr-o zi scriind la lumina lumanarii (asta e cea mai puternica amintire din vremea aia), o poveste cu muschetari bucuresteni. Nu am terminat-o niciodata. Cred ca din cauza temelor. Aveam prea multe. 🙂 Stiu sigur ce m-a determinat sa scriu: faptul ca citeam foarte mult. Eram foarte curioasa sa aflu ce se intampla cu personajele dupa ce autorul scria ultima propozitie a cartii. Si, pentru ca nu aveam cum afla, am inceput sa scriu eu.
Ce ai scris prima oara? A fost o incercare sau ceva mai serios?
Prima oara, sau cel putin ce-mi amintesc eu ca fiind mai serios, este o poveste cu muschetari. Pentru mine, la varsta aia, era al naibii de serios. 🙂
Spui pe site-ul tau theoanghel.com ca mediul rural ti-a dezvoltat apetitul pentru fantastic, ca te puteai intalni oricand cu strigoi sau iele vrajite. Ce anume a influentat-o pe Theo Anghel si in ce mod? Care au fost elementele care au contribuit la deschiderea acestei noi perspective?
Lumea satului este plina de mistic. Nimic din ce se intampla la sat nu este, sau nu era pe vremea copilariei mele, repovestit fidel cui vrea sa asculte. Istoriei i se adauga mereu noi si noi elemente, pana ajunge sa fie ceva fara nicio legatura cu realitatea.
De exemplu, mortii deveneau mai mereu strigoi. Veneau noaptea pe la ferestrele caselor unde locuisera si incercau sa intre peste cei vii. Mai mereu cu ganduri sangeroase … N-am inteles niciodata de ce. 🙂
Ielele erau prezente in satul unde am copilarit. Te strigau pe nume noaptea si, daca raspundeai, iti luau graiul pentru totdeauna. Imi era asa de frica! Daca ma striga bunica-mea si era intuneric, nu-i raspundeam, pentru ca eram convinsa ca ielele se foloseau de glasul bunicii mele pentru a ma pacali sa le raspund.
Satenii, vecinii bunicii mele, faceau seara focuri in jurul carora se adunau si povesteau tot felul de nebunii inspaimantatoare. Atat de intens era totul, incat intorceam capul ca sa privesc in intuneric, ca sa ma asigur ca nu ma pandea vreo bestie dornica de carne de copil.
Toate lucrurile astea m-au influentat si mi-au ramas vii in minte.
Ti-a placut de mica sa citesti, sa visezi? Ai fost sustinuta/ indrumata in copilarie de cineva? Catre ce gen de literatura te indreptai?
Inca de cand am invatat alfabetul, am citit. De visat, o fac si acum. Nu ma intrebam niciodata daca imi placea sa citesc sau nu. Mi se parea cel mai firesc lucru din lume. Cred ca era placerea mea vinovata din moment ce apucam o carte si ma ascundeam cu ea in spatele casei, unde nu ma putea deranja nimeni. Tata citea mult si, dupa ce el termina o carte, o luam eu de indata. Gustul meu in materie de literatura s-a mulat dupa al tatalui meu. Citeam multa aventura: Dumas, Zevaco, dar si Stendhal, Dickens, Victor Hugo, Austen, surorile Bronte, etc.
Ai debutat in 2014. Nu ti-a fost teama in vreun fel sa incepi aceasta calatorie? Cu ce ganduri ai facut primul pas si cum a fost primita prima carte?
Debutul a fost o nebunie totala. Nu mi-a fost teama. De fapt, daca ma intrebi ce am simtit atunci, n-as sti sa spun exact. Atat de multe emotii amestecate!
Gandurile mele de atunci erau gandurile oricarui debutant care nu prea are idee cu ce se mananca treaba asta, un pic mai potolite si realiste, caci avusesem contact cu lumea literara inainte de asta si stiam ca stralucirea, glamour-ul este pentru cei care privesc din afara, pentru spectatori, nicidecum pentru cei din spatele mecanismului.
Prima carte publicata a fost Intoarcerea, pe atunci gandita ca un roman de sine statator. Se termina destul de brutal, si lasa multe lucruri neexplicate, dar asa gandisem eu atunci ceea ce avea sa devina mai tarziu seria Am murit, din fericire.
Cum ai identificat apetitul tau pentru genul fantasy? Ai fost atrasa de el de prima oara sau ai ajuns la concluzia ca iti place dupa ce ai explorat mai multe genuri literare?
Imi placeau cartile cu vampiri, si imi doream sa scriu si eu una. M-am razgandit cand am vazut ca piata dadea pe afara de astfel de carti. Nu imi place sa fac ce face restul lumii. Cand am inceput povestea recuperatoarei de suflete, Oriana, a fost mai degraba o expresie a unei dorinte personale de a avea puterea de a-i salva pe altii.
Inainte de asta am scris Rochia aurie, un romance. A fost dragut, dar n-as mai repeta isprava. Raman la fantasy.
Afirmi ca functionezi bine dimineata si scrii oriunde. Cum e cu inspiratia la Theo Anghel? Vine pur si simplu si, indiferent de loc, poti scrie? Sau scenariile iau nastere in minte si odata cu scrisul se contureaza si mai bine ideea?
Da, dimineata am cel mai mare spor. In orice, nu doar la scris. Dupa-amiaza devin lenesa. Inspiratia e ca o ploaie cu pulbere de stele. Uneori vine cand o chemi, alteori, suparata pe tine ca ai ignorat-o, te lasa balta cand ai mai multa nevoie de ea. Dar mi se mai intampla si sa fiu lovita din senin de inspiratie. Atunci scriu oriunde, la birou, in pat, sezand pe covor … Nu conteaza. 🙂
De cele mai multe ori, ma asez la laptop ca sa scriu cu o idee in cap si, de indata ce tastez primele propozitii, totul o ia in alta directie. E felul in care functionez cel mai bine; ma las condusa de poveste.
Intr-un timp relativ scurt, ai reusit sa scrii 11 carti. Ce iti da energie pentru a continua sa scrii? Nu te demotiveaza faptul ca suntem in urma si in privinta cititului? Sau ai publicul tau si este de ajuns?
12 carti. 🙂 Am nevoie sa scriu. Scrisul in sine inseamna energie pentru mine. Faptul ca romanii sunt codasii Europei la citit ar fi trebuit sa ma demotiveze, dar nu s-a intamplat asa. N-as sti sa spun din care motiv anume, cartile mele au tras atentia inca de la inceput. Cititorii s-au implicat si mi-au spus ce anume le-ar placea sa dezvolt in povestile mele. De exemplu, daca n-ar fi fost ei, cititorii, Am murit, din fericire n-ar fi avut decat un volum. Dar ei au zis ca vor sa mai citeasca despre Abel, dracusorul din poveste, un tip cu acid pe limba. Si asa a aparut volumul 2. Pentru ca dezvoltasem niste ramificatii acolo, a aparut vol. 3, si asa mai departe. Pot spune ca este o serie la scrierea careia cititorii au participat activ.
Cartile tale au de regula cateva volume. Ai simtit de fiecare data nevoia unor continuari? Cum stii ca ultimul volum este cu adevarat ultimul?
Nu incep niciodata sa scriu cu gandul ca va fi serie sau roman de sine statator. Doar scriu si astept sa vad unde ma duce firul povestii. Daca am simtit nevoia sa continui, am facut-o. Nu lungesc povestea dincolo de punctul unde incepe sa para zeama lunga. Cumva, simt ca personajele si-au spus toata povestea si ca asta a fost tot ce au bunavoit sa imparta cu ceilalti. Ce va fi dincolo de ultima pagina a ultimului volum este privat, si le apartine doar lor. Nici macar mie, autorului.
Avand in vedere aceasta digitalizare puternica, am vrea sa stim cum scrie Theo Anghel: stilou/ pix si hartie sau calculator/ telefon?
Categoric, calculator. Ideile mele nu asteapta sa scrijelesc eu pe hartie. Am nevoie sa fiu rapida.
Theo Anghel este iubita de multi cititori. Cum tii legatura cu ei, cum reusesti sa pastrezi o legatura amicala, mereu fresh cu cititorii?
Am o pagina de Facebook, si ei imi scriu acolo. Sau pe Instagram. Unii dintre cititori imi scriu cu timiditate, temandu-se parca de ceva. Altii sunt mai indrazneti si ma cearta, nemultumiti ca nu consider ca o serie sau alta mai cere inca un volum. Nu am cum sa ma supar pentru asa ceva. Ma onoreaza.
Ai o abordare dezinvolta in romanele tale. Te exprimi ca personalitate si prin carti, scrii exact cum simti, iti doresti o abordare cat mai completa a personajelor/ actiunii? Te-ai autocenzurat in ceea ce scrii?
Intotdeauna spun ce simt si nu-mi place sa ma ascund dupa deget. Asa fac si in carti. Nu cenzurez nimic. Asa cum imi vine povestea, asa o scriu. Ar iesi o porcarie daca as face altfel. Cand e vorba de scene sangeroase, vor fi cat se poate de sangeroase. Cand e vorba de erotic, vor fi cat se poate de erotice. Scriu ca viata. Viata nu vine peste tine si iti da cu felia. Cand iti da, te copleseste. Asa e si cu scrisul. Gandeste-te la tine. Imagineaza-ti ca esti in bratele persoanei pe care ti-ai dorit-o toata viata. Cum ai trai clipa? Tinand cont de ce ar spune gura lumii, sau te-ai arunca in adancuri, ca sa cuprinzi toata gratia momentului? De ce sa fie altfel in scris? S-ar pierde atat de mult!
Care este filosofia de viata a omului Theo Anghel? Care sunt principiile care sau dupa care iti construiesti toate actiunile? S-au modificat in timp?
Onestitate! Fii real. Viata e prea scurta. Nu ai timp de fatarnicii. Bucura-te de ce ai. Cam astea sunt regulile care imi guverneaza mie viata.
Iti influenteaza scrierile, modul tau de a fi si viata de zi cu zi? Se pot regasi intr-o forma sau alta elemente ale vietii de astazi in romanele tale?
Mai mult ca sigur, dar elementele din viata reala vin in povestile mele atat de incarcate cu o multitudine de alte emotii depozitate in mine, incat devin imposibil de recunoscut. Scriu fantasy, dar nimic din ce-i in cartile mele nu e inventie 100%. Daca citesti Am murit, din fericire, vei intelege cel mai usor ce vreau sa spun.
Cum iau nastere personajele tale? Ce te inspira in crearea lor?
………..
