Avand la baza pasiune, talent, mii de pagini citite, viziune, o bogata imaginatie, dar si un puternic simt al realitatii, Ana Maria Negrila este fara nicio discutie, una dintre cele mai mari scriitoare contemporane de literatura SF si fantastic din Romania. Cu atractia inca din copilarie pentru acest gen de literatura, Ana Maria Negrila a cultivat aceasta pasiune, alimentandu-si imaginatia in mod continuu, iar succesul de care se bucura astazi, nu este decat o confirmare naturala a valorii sale de scriitoare, a talentului si a activitatii constante in tot ce inseamna stiinta si domeniile tangentiale.
A publicat numeroase studii de cercetare stiintifica in tara si in strainatate, participa la seminarii, targuri, este trainer, a participat la numeroase emisiuni de radio si televiziune, o activitate bogata care arata cine este Ana Maria Negrila ca om, scriitor, specialist. O persoana deschisa noului si dialogului, care ne-a primit in universul sau intr-un mod calduros si ne-a raspuns curiozitatilor si intrebarilor, sub forma unui interviu interesant si captivant.
Va invitam asadar, sa parcurgeti urmatoarele randuri, sa o cunoasteti pe Ana Maria Negrila si sa aflati amanunte despre bogata activitate si de ce nu, sa ii cititi cartile!
Buna, Ana Maria si bine ai venit in paginile revistei Famost!
Multumesc pentru invitatie, este o placere sa va raspund la intrebari.
Spune-ne, de unde aceasta inclinatie catre scris si aceasta atractie catre literatura si cultura SF? Ai fost influentata de mica de cineva sau a plecat mai mult din interior?
Inclinatia a fost si este, mai degraba, spre ideea de anticipatie, de fantastic, decat spre SF in sine. De cand am inceput sa citesc, am fost atrasa de misterul pe care il ascund lumile diferite de a noastra, fie ele din basme, sau din SF. Deci fascinatia pe care o exercita fantasticul asupra mea este probabil innascuta, iar SF-ul a venit ca o modalitate de a o exprima, desi nu este singura.
Ce gen de literatura savura Ana Maria Negrila in copilarie?
In primul rand citeam basme, foarte multe basme, pentru ca exista o colectie ce se adresa copiilor, numita Povesti nemuritoare. Am trecut si prin 1001 nopti, si prin Fratii Grimm, Petre Ispirescu, Wilhelm Hauff. Apoi, destul de repede, am inceput sa citesc si literatura de aventuri, cum ar fi Radu Nor sau SF, Vladimir Colin, Eduard Jurist, VanVogt si Asimov.
Aceasta cultura – pentru tine – are si alte moduri de exprimare, de manifestare? Sau totul se rezuma la consumul literaturii de gen si exprimarea prin scris?
Totul se rezuma la citit SF si scris SF, cand nu citesc alte genuri. SF-ul are destul in comun cu alte genuri literare, asa ca, dincolo de placerea lecturii, chiar merita sa „tragi cu ochiul” si la ce scriu si publica altii. Mai particip si la targuri cum ar fi Gaudeamus sau la cel tematic, de SF si fantasy, Final Frontier, dar dincolo de faptul ca lansez cate-o carte acolo, sunt, cum s-ar spune, doar spectatoare a altor moduri de exprimare, gen gaming, cosplaying – mi se par foarte interesante, atat ele, cat si cei care li se dedica – , dar raman undeva in afara zonei mele de interes.
In afara de imaginatie si de viziune, care sunt calitatile pe care ar trebui sa le aiba un scriitor care abordeaza aceste domenii?
Cred ca un scriitor de SF, fantasy sau roman istoric trebuie sa aiba aceleasi calitati pe care le are orice scriitor, la fel ca ei trebuie sa cunoasca tehnica, sa stie sa scrie adica. In plus, sigur ca orice scriitor trebuie sa stie ce se vinde in zona in care activeaza, ce fel de personaje atrag publicul, care sa fie procentul intre actiune sau descriere (sigur ca in cazul SF-ului este ceva mai mare, dar nu cu mult fata de un roman istoric, de exemplu).
Care a fost prima carte scrisa de Ana Maria Negrila si cum a luat nastere? Are o poveste in spate sau doar ti-ai lasat imaginatia sa isi spuna cuvantul?
Cand ma gandesc la prima carte, imi vine in minte Imparatul gheturilor, desi a fost al doilea roman publicat. A fost, insa, prima lucrare de dimensiuni mai mari scrisa de mine, anterioara Orasului ascuns, cartea mea de debut. Povestea Imparatului gheturilor a inceput probabil prin 1993-94, cand am scris o nuvela ce a primit cam tot in aceea perioada premiul I la concursul organizat de editura Nemira.
Intotdeauna am dorit sa valorific aceasta nuvela, iar prin 2000, am dezvoltat-o intr-un roman, scriind la el cu pauze cam pana in 2004. In 2005, romanul Imparatul gheturilor a fost publicat in sfarsit, apoi in 2018, dupa ceva modificari aduse pentru a acoperi cei peste 10 ani de la prima editie, a aparut din nou la editura Crux Publishing. In 2019, drepturile de autor au fost cumparate de o editura din Ungaria, asa ca in acelasi an a fost publicat in limba maghiara sub numele de Jégcsászár.
Din tot ce ai scris pana acum, cu siguranta iti place tot; fiecare povestire, carte, reprezinta parte integranta din tine. Exista totusi, o scriere care te reprezinta cel mai bine?
Chiar daca am fost foarte apropiata de Imparatul gheturilor, o serie care ma reprezinta este Stelarium, cu cele trei volume ale ei – Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelara si Agentii haosului, publicate intre 2016 si 2019. Cu fiecare scriere, invatam din ce in ce mai mult, iar Stelarium a fost o adevarata scoala pentru mine, desi mai publicasem inainte doua carti. Seria are foarte multe fire narative, personaje, care fiecare trebuia individualizat, stiinta, anticipatie, sigur si actiune. Uneori este greu sa te desprinzi cu personajele unui roman, si apoi sa scrii altul cu alte personaje, totusi este bine sa mergi inainte, asa ca, desi m-am simtit tentata sa mai scot un volum al seriei, am preferat sa accept alta provocare si sa experimentez si alt gen.
In momentul in care dai viata imaginatiei tale, iti asterni povestea asa cum ti-o doresti sau tii cont si de latura pragmatica a literaturii? Aceea de a placea si de a se vinde?
Tin seama in primul rand de faptul ca o carte trebuie sa se vanda. Daca se vinde, vor urma si altele, daca nu, este mai dificil sa scrii si sa publici in continuare. Am mai spus ca o carte este un bun si, ca orice bun, trebuie sa aiba un public tinta si deci sa se vanda. Asta nu insemna ca nu scriu si pentru mine, ca nu aleg subiectele, personajele care mi se par interesante. Scriu ce as vrea sa citesc, iar dupa ce termin o carte, o recitesc si ma bucur de ea ca si cand nu mi-ar mai apartine.
Te-ai gandit vreodata sa scrii si poezii? Avand acelasi gen? Sa creezi o experienta noua pentru tine?
Exista doua lucruri pe care nu le-am scris niciodata – poezie si romane de dragoste. E adevarat ca in unele romane am versuri, dar ele nu au fost create de sine statatoare, ci pentru ca apartin unui personaj, care le-ar fi folosit intr-o anumita situatie. Poate parea ciudat, dar in timp ce eu nu simt vreo aplecare spre liric, personajele mele pot sa o simta. Ele recita, sau isi amintesc poezii, sau canta cantece care nu exista decat pe hartie si ale caror muzica nu a fost scrisa niciodata.
Iti este usor sa scrii? Ce anume te inspira? Care iti sunt sursele de inspiratie?
Scriu foarte usor, oricand am timp liber si un calculator la indemana. Nu am efectiv nevoie de inspiratie, dar imi place sa ascult muzica. In rest, imi vin „idei”. Merg pe strada si imi vine o idee, mi se povesteste ceva si apare alta idee, ascult un cantec si vad un personaj care se misca pe melodia aceea. Cu timpul, aceste idei se aduna si rasare ceva mai complicat, un portret sau o frantura de actiune.
Cum reusesti sa creezi si sa dai viata personajelor din carti? Te inspira anumite persoane cu care te intersectezi in viata de zi cu zi? Cum creezi profilul psihologic a unui personaj?
Initial ma inspirau cartile, pentru ca nu stiam cum sa ma inspire oamenii. Acum, cu trecerea timpului si cu experienta, oamenii si actiunile lor au devenit o sursa inepuizabila de personaje.
Te-ai visat scriitoare de SF sau voiai sa te indrepti spre ceva mai practic, care are legatura cu evolutia tehnologica si stiinta?
Intotdeauna mi-au placut doua lucruri – literatura si stiinta. La un moment dat, voiam sa devin inginer chimist, dar, pana la urma, literatura a fost mai puternica, asa ca am urmat Facultatea de Litere si nu regret deloc aceasta alegere. Poate ca menirea mea nu a fost sa descopar ceva, ci sa imaginez tehnologii viitoare. M-au atras foarte mult si calculatoarele si realitatea virtuala, la un moment dat chiar regretam ca nu am urmat o facultate de profil, poate de aceea le-am folosit destul de mult in scrierile mele, mai ales dupa ce am descoperit in anii 90 un curent in SF, numit cyberpunk, care prezinta o lume in care tehnologia a ajuns la nivelul strazii, iar realitatea virtuala a inlocuit-o in mare parte pe cea inconjuratoare.
Ce scriitori admiri in mod deosebit sau cu care te asemeni ca stil?
Greu de spus cu ce scriitor m-as asemana ca stil, aici ar putea sa raspunda mai ales cititorii, dar printre scriitorii mei favoriti se numara Umberto Eco, Raymond Chandler, Haruki Murakami, Maurice Druon, Vintila Corbul, Eugen Barbu, Bernard Cornwell, iar din SF, Philip K. Dick si William Gibson. Sigur ca lista este mult mai lunga, doar i-am trecut pe primii care mi-au venit in minte.
Care ar fi atuurile tale ca scriitoare? Cu ce te diferentiezi fata de altii?
…
