Buun, suntem in 2016! Un an oarecare dintr-o era a tehnologizarii masive. Un an oarecare din sirul altor ani care au ”contribuit” si ei la ceva: au transportat omul in spatiul virtual. Si de aici, beneficiile sunt nenumarate: distantarea tot mai mare de grupul de care individul apartine, adancirea singuratatii, hranirea angoaselor si a orgoliilor, iar numai uneori si a mintii.
Chiar si asa, se gasesc reactionari care sa infrunte curentul, care se incapataneaza sa caute accesul spre zonele care sa-i tina ancorati in cotidian, care sa le dea prilejul sa ia in piept viata aia a lor imperfecta, dar care le activeaza toate simturile, toate gusturile. Chiar si pe cel pentru arta. Aaa, da, arta n-a murit inca!! Atunci cand constati ca de tine depinde ca zilele si noptile sa-ti fie frumoase, faci alegeri. Una dintre ele e sa petreci, din cand in cand, o seara la sfarsitul careia sa adormi greu, fiindca imaginile si vorbele si senzatiile iti alearga prin creier pana obosesc si se aseaza cuminti, luand forma de adevar. Forma unui adevar!
O seara la teatru. Sau numeste-l cum vrei: pub, cafenea cu aer retro, sala de clasa, cladire in constructie, ce-o fi! Doar ca sunt unii acolo care vorbesc mai tare. N-ai cum sa-i ignori, fiindca e seara in care ti-ai propus sa fii indiscret. Gata ironiile! Devin serioasa si am sa spun asa: intalnirea cu scena e, pentru fiecare, altceva: pentru actor e un perpetuu ”acasa”, pentru spectator e spatiul prin care, cu privirea si sufletul deopotriva, evadeaza din realitate.
O discutie amicala cu Florin Toma, vicepresedintele trupei de teatru independent ”Social Act Theatre” (unde toti sunt geniali: Radu Horghidan, Oana Mogos, Elena Anghel, Petronela Buda, Vlad Ajder) a revelat, o data in plus, faptul ca actul artistic are extraordinarul merit de a modela perceptiile publicului, conducand astfel la ceea ce putem numi responsabilizare sociala. Iata ce aflam de la Florin: ”Trupa noastra este interesata de individ si de relatia acestuia cu societatea, de felul in care omul se raporteaza la mediul in care traieste, de stereotipiile si derapajele pe care le imprima capitalismul existentei noastre, de anomaliile generate de un sistem aflat intr-o tranzitie haotica si nesfarsita. Teatrul pe care il facem depaseste granitele esteticii artistice si se conecteaza la realitatile cotidiene din care face parte. Datorita faptului ca genereza empatie, teatrul ramane, in continuare, un fenomen care ofera unele dintre cele mai eficace metode de educare a publicului”.
Daca cineva crede ca oricine poate face improvizatie, asa cum fac actorii de la ”Social Act Theatre”, se afla intr-o mare eroare. E de ajuns sa ne gandim la faptul ca lipsa unor replici memorate anterior determina prezenta acelui factor necontrolabil, hazardul, care da sanse egale unui moment de a se transforma intr-o reusita sau intr-un esec. Dincolo de spontaneitatea afisata, se afla pasiunea si experienta puse in limitele unor reguli precise. Dar nici macar acestea nu asigura intotdeauna succesul scenei, fiindca intervine imprevizibilul, care te obliga sa gasesti rapid cea mai buna solutie. Dar asta n-are cum s-o stie decat cel care este pe scena, care traieste totul la timpul prezent, pentru care momentul preferat este ”acum”.
Dar nu-i nimic, ceilalti, care va iubiti viata voastra virtuala perfecta, stati in casa si, eventual, daca aveti nevoia din cand in cand sa va exprimati emotiile (pe care nu stiu cum le-ati cultivat acolo, inauntru), cu siguranta e vreun generator online de texte care sa simta in locul vostru. Pentru noi, ceilalti, exista si iesirile astea faine in care n-ai cum sa nu te imprietenesti cu oameni, in care n-ai cum sa nu razi si sa plangi si sa traiesti real. Deh, suntem niste demodati! Si-mi cer iertare daca am redevenit ironica. De aceea, voi completa: suntem niste demodati si neintelegatori si plictisitori. Niste creaturi ciudate care nu-si vor sufletul mort…
Material realizat de Adina Fuica
