Guma de mastic este considerată a fi prima guma de mestecat din lume şi are proprietăţi puternice de vindecare; este o răşină secretată de arborele de mastic ce a crescut tradiţional în Insula Chios.
Arborele de mastic (Pistacia lentiscus) este o plantă perena densă ce creşte până la 5 metri în 40 – 50 de ani şi are un ciclu de viaţă de aproximativ 100 de ani. Răşina este secretată în picături sau “lacrimi” ce sunt numite şi “lacrimile lui Chios”. Când secreţia se usucă, devine o răşină translucidă cu aspect fragil, care, la mestecat se înmoaie şi devine o gumă albă. Iniţial, aroma este amară dar devine răcoritoare, având gust de pin sau cedru. Producţia de răşină începe în copac în al cincilea an şi atinge randamentul maxim de 1 kg în 12 ani. Numele de mastic este derivat din cuvântul grecesc “a scrâşni din dinţi”.
Guma de mastic a fost recoltata de mai bine de 2500 de ani, prima înregistrare aparţinând lui Hipocrate care a folosit guma că digestiv pentru răceli şi că odorizant de respiraţie. Romanii o amestecau cu miere, piper şi ou pentru a mânca şi în timpul Imperiului Bizantin a fost considerată atât de valoroasă încât a devenit monopolul împăratului. În timpul Imperiului Otoman, guma de mastic valora greutatea sa în aur şi pedeapsa pentru furt era execuţia.
În vremea bizantină, satele antice din zonele producătoare de mastic din zona Chios au fost construite ca cetăţi, ferite de vederea mării şi înconjurate de ziduri înalte fără uşi la stradă şi având doar o singură intrare pentru a fi protejate de invadatori. Sătenii intrau în clădiri de pe acoperişuri pe scări. Astăzi, producţia de mastic este reglementată, existând 22 de sate din Chios care au licenţe guvernamentale pentru producerea răşinii.
Ingredientele active
Părţile arborelui de mastic care sunt folosite sunt răşina sau guma şi uleiul esenţial extras din răşină, frunzele şi fructele. În răşină au fost identificaţi mai bine de 120 de compuşi chimici, polimeri naturali, triterpene, compuşi volatili, quercetină, compuşi fenolici, arabinogalactani, proteine şi fitosteroli.
Guma de mastic şi principalele utilizări terapeutice
Cu toate că există multe dovezi tradiţionale de utilizare a gumei de mastic la oameni, majoritatea cercetărilor sunt pe animale şi în vitro.
Masticul reglează multiple căi antiinflamatorii reducând riscul unor boli inflamatorii cronice. Guma de mastic ameliorează simptomele bolilor autoimune prin inhibarea producerii citokinelor proinflamatorii. Studiile efectuate pe şoareci în privinţa bolii Crohn şi a astmului au arătat rezultate pozitive.
Guma de mastic are o activitate semnificativă antibacteriană, reducând riscul apariţiei ulceraţiei duodenale şi a stomacului. Proprietăţile antiinflamatorii şi antioxidante ale gumei de mastic previn oxidarea colesterolului rău LDL, reducând formarea celulelor de spumă care contribuie la ateroscleroză. Într-un studiu cu 133 de pacienţi cu ateroscleroză, au fost luate doze mari de gumă de mastic timp de peste 18 luni, fiind observate o scădere semnificativă a nivelului de colesterol şi LDS, precum şi o scădere a nivelului anormal al enzimelor hepatice; îmbunătăţeşte ficatul gras.
Studiile au arătat că un consum timp de opt săptămâni a redus colesterolul şi glucoza din sânge mai ales în cazul celor care erau obezi sau supraponderali. Guma de mastic are şi proprietatea de eradicare a bacteriilor dentare patogene, aceasta inhibând numeroşi agenţi patogeni parodontali fără efecte negative asupra gingiilor sau mucoasei, făcând din ea un remediu ideal pentru afecţiunile inflamatorii orale. Guma de mestecat curăţă gura şi împrospătează respiraţia.
Proprietăţile antibacteriene şi antiinflamatoare sunt eficiente în reducerea inflamaţiei pielii şi în vindecarea rănilor. Proprietăţile antiinflamatorii sunt folosite pentru ameliorarea dermatitei alergice.
