Pe Andreea Chiuaru o cunoastem de ceva vreme, de cand am vorbit despre spatiul ei virtual, ”Blog pentru suflet”. Inca de atunci ne-a impresionat profunzimea cu care analizeaza realitatea, radiografiind oameni si sentimente deopotriva, cu o precizie pe care doar experienta ar putea-o da.
Ceea ce este cu atat mai interesant e faptul ca nu stim exact de unde vin toate, fiindca de prea mare experienta de viata chiar nu poate fi vorba aici. Doar poate tocmai acesta este si farmecul ei, sa dea impresia ca a luat contact cu toate asperitatile lumii, desi lucrul acesta nu s-a intamplat cu adevarat! E un talent care a depasit marginile existentei sale reale, pentru a se prelungi in fictiune. Asa a luat nastere si cartea ei de debut, ”Cronica unei despartiri”, in finalul careia se afla si interviul urmator.
FAMOST: Pentru un om asa de tanar, crescut printre atatea „ispite” care, din nefericire, pun pe un final de lista lectura, a scrie cred ca este mai mult decat un pariu cu sine. Trebuie, pe undeva, sa fi existat nu o chemare (pe aceea zic multi ca o au) ci, mai degraba, un strigat dinauntru care se cerea eliberat. A fost, pentru tine, scrierea acestui roman un soi de terapie? Si daca da, de la ce te-a salvat?
ANDREEA CHIUARU: Chiar din dorinta de terapie am inceput sa scriu aceasta carte. Initial, au fost fragmente pe care le scriam din dorinta de a-mi exterioriza sentimentele. Intotdeauna am crezut mai mult intr-un lucru atunci cand l-am vazut pus pe o foaie. A fost modul meu de a comunica cu mine, de a ma intelege mai bine si, nu in cele din urma, de a invata sa ma accept si sa ma iubesc pentru ceea ce sunt. Daca ar fi sa afirm ca m-a salvat de la ceva, atunci, cu siguranta, as spune ca m-a salvat de la ura. Pentru ca, fireste, e mai usor sa urasti un om decat sa incerci sa te vindeci de sentimentele negative pe care le-a adus in viata ta.
FAMOST: Fiindca ai adus vorba despre asta, ai putea sa le spui si celor care nu te cunosc din mediul virtual cum ai inceput? Cum ai transformat un „Blog pentru suflet” intr-o carte catre suflet? Pe ce traseu ai mers? Cine te-a ghidat?
ANDREEA CHIUARU: Desi am ajuns cunoscuta prin intermediul Blog pentru suflet, cartea a fost scrisa inainte de a demara acest proiect. Scriu in online de vreo cinci ani si, in tot acest timp, mi-am cizelat modul de exprimare. Prima versiune a Cronicii unei despartiri era mult diferita de cea pe care am ajuns sa o public. Ce e foarte interesant este ca, inca de acum vreo trei ani, erau oameni care imi spuneau ca ar trebui sa scriu o carte, insa aveam tendinta de a-mi cauta povestea undeva in afara mea. Nu am mers pe un traseu stabilit dinainte. Nu am avut o structura si nici nu am stiut de la inceput unde voiam sa ajung. Aveam doar niste texte scrise intr-un jurnal pe fundalul carora am stiut ca trebuie sa spun o poveste. Si astfel s-a nascut Alex si povestea de dragoste dintre eroii mei.
FAMOST: Ramanand in spectrul acestei carti, ce ar fi de spus despre felul in care o femeie se reintregeste dupa un esec? Am putea vorbi despre o maturizare accelerata, de arderea unor etape si de dobindirea unui anumit grad de intelepciune?
ANDREEA CHIUARU: Nu cred in retete minune prin care sa uiti un om. De fapt, cred ca oamenii cu adevarat importanti nu se uita niciodata. Dupa o despartire care ne-a pricinuit un anumit grad de suferinta, avem tendinta de a dori sa uram omul acela. Si aici gresim. Cred, in schimb, in vindecare si in puterea de a intelege ca orice om care a facut parte din viata noastra la un moment dat, ne-a invatat ceva. Nu stiu daca e vorba neaparat despre o maturizare, cat despre insusirea unor lectii.
FAMOST: Femeile au un fel aparte de a intoarce povestile pe toate fetele, de a le internaliza si externaliza la infinit, dar se stie ca orice lucru ingrijit excesiv (fie ca e spalat cu lacrimi, fie ca e curatat obsesiv de tot ce i se impotriveste) risca, in mod paradoxal, sa se deterioreze, sa se banalizeze. De ce desprinderea de cineva cu care n-a mers trebuie sa dureze un an? De ce atatea simetrii? Chiar trebuie suferinta sa cunoasca toate anotimpurile?
ANDREEA CHIUARU: Asa cum am spus si mai sus, eu nu cred in retete. Oamenii si povestile lor difera, iar eu am spus o poveste. Nu am scris o carte bazandu-ma pe mecanisme psihologice. Este, in fond, un roman si multe dintre lucrurile scrise aici sunt fictionale. Din pacate, de foarte multe ori, se face confuzia dintre narator si autor. Nu am intentionat nicio secunda sa-mi public jurnalul personal.
FAMOST: Ritmul narativ, in ciuda formulei confesive, este unul alert, dinamic, fiindca episoadele retrospective fac istoria proaspata, vie. Acesta este, de altfel, si unul dintre motivele pentru care, sunt convinsa, multi dintre cititori se identifica in mare parte cu personajul tau. Redarea finalului trist al unei iubiri oscileaza permanent intre doua paliere temporale: trecutul implinit si prezentul resemnat. Ce viitor i-ai pregatit eroinei?
ANDREEA CHIUARU: Mie mi se pare ca in carti, la fel ca in viata, finalurile trebuie sa lase loc posibilitatilor. Eu nu cred in finaluri fericite sau triste, ci in noi inceputuri. Oamenii ies din viata noastra pentru ca locul lor nu era acolo. Chiar daca, la inceput, totul pare o tragedie, ar trebui sa privim dincolo de suferinta de moment.
FAMOST: Intrebare directa: cat din ea esti tu?
ANDREEA CHIUARU: Cred ca orice scriitor imprumuta o parte din el personajelor sale. Cat despre mine, n-am fost niciodata o persoana buna la calcule matematice, mi-e greu sa transform lucrul asta in procente. Vreau sa cred, in schimb, ca fiecare dintre cititorii mei va regasi o parte din sine in personajul meu principal.
Material realizat de Adina Mitrica
