Fata cu cercel de perla, filmul care din start te duce cu gandul la celebra pictura a lui Johannes Vermeer (1632 – 1675), pictura care de altfel infatiseaza portretul unei femei cu ochi verzi ce poarta un turban exotic pe cap. Cum personajul este pozitionat in semiprofil, observam doar o singura bijuterie: un cercel de dimensiuni mari pe care specialistii l-au atribuit ca fiind din perla. Tin sa mentionez acest lucru inca de la inceput, intrucat este un detaliu folosit in film cand Griet, personajul interpretat de actrita Scarlett Johansson, este nevoit sa pozeze pentru celebra pictura.
Fata cu cercel de perla porneste chiar de la ideea in sine a picturii. Cine a fost aceasta fata? Ce relatie avea cu pictorul? Dar mai ales la ce se gandea cand era imortalizata? Iar cum intreaga intriga e invaluita in mister, ramane la latura scenaristilor sa-si imagineze o intamplare cu totul fictiva pornita de la tablou. “Fata cu cercel de perla” urmareste povestea lui Griet – o tanara femeie care e nevoita sa lucreze ca menajera la casa pictorului Vermeer dupa ce tatal ei orbeste si nu mai poate intretine familia. Pe langa latura istorica pe care filmul o prezinta, scenariul are la baza romanul cu acelasi nume al scriitoarei Tracy Chevalier, care a fost adaptat de scenarista Olivia Hetreed si regizat de Peter Webber, cunoscut si pentru ultimul film cu Hannibal Lecter.
Cu toate ca filmul a aparut abia in 2003, productia lui a inceput inca din 1999, dupa ce scenarista Olivia Hetreed a citit o copie a romanului, sustinand ca s-a indragostit pe loc de personajul lui Griet si a contactat-o imediat pe autoare. La auzul vestii ca o casa de productie vrea sa-i ecranizeze romanul proaspat scos pe piata, Tracy a acceptat numaidecat propunerea.
Au existat mai multe drafturi ale scenariului pana s-a ajuns la varianta finala. La inceput chiar se voia si introducerea unui monolog al personajului, dar s-a decis sa fie scos intrucat nu ar fi servit naratiunii filmului si l-ar fi dus mai mult spre zona unui “spectacol de teatru filmat”, dupa cum insusi criticul de film, Andre Bazin, ar fi spus-o in trecut.
Ce au ales in schimb sa faca e sa transforme monologul lui Griet in metafore vizuale, asupra carora voi reveni si eu cand voi ajunge sa vorbesc despre imagine.
Filmarea propriu-zisa a inceput la sfarsitul lui 2002, dupa ce echipa de productie a trecut prin mai multe probleme privind etapa de casting. Cat despre locatile filmarii, acestea au avut loc in Amsterdam, Luxemburg si Belgia, cu toate ca actiunea filmului se petrece in Delft, unde s-au filmat doar cateva cadre cu locatiile exterioare pentru a servi ca punct de localizare la montaj. Sugestia prin imagini fiind chiar una din tehnicile folosite de cineasti pentru a pacali spectatorul ca actiunea chiar se petrece in locul mentionat in poveste, indiferent daca au fost filmate sau nu in acelasi loc. Este un procedeu ce dateaza inca de la inceputurile cinematografiei.
Frigul a reprezentat si el o problema la inceputul filmarilor. Poate nu atat de mult pentru echipa de productie, care era echipata corespunzator cu haine groase, dar pentru actorii ce purtau doar costume de epoca, cu siguranta a fost. A filma la -15 grade celsius chiar s-a dovedit a fi un calvar pana la urma. Inclusiv canalul pe unde navigau gondolele fusese inghetat de la temperatura, iar departamentul de productie a trebuit sa sparga gheata in fiecare dimineata si sa-l goleasca in definitiv.
Revenind la poveste, avem o lume macinata de incapacitatea de a-ti croi propriul destin. O lume inca prinsa in sistemul arhaic unde nobilimea reprezenta autoritatea suprema in stat, iar restul oamenilor ii erau supusi lor: unii intr-o masura mai mare decat altii. Suntem in anul 1665, inca la cativa zeci de ani distanta de inceputul iluminismului care va inlatura nobilimea si va da tuturor oamenilor o sansa egala sa se afirme. Griet a avut ghinionul sa se fi nascut inainte de iluminism, iar pe tot parcursul povestii se confrunta cu problema unei pasari prinse in colivie, fiindu-i amintit constant ca e doar o menajera si ca trebuie sa-si inteleaga rostul in lume. In acelasi timp, lui Griet i se propune si posibilitatea de a gasi o portita de scapare prin maritisul cu fiul macelarului. Cu toate ca nu reprezinta o eliberare definitiva fata de statutul social pe care-l are, cel putin reprezinta o sansa la o viata in care nu-i mai e dat sa se supuna unor stapani zilnic.
Insa pana acolo, Griet isi ia rolul de menajera in serios si se ingrijeste de casa familiei Vermeer, unde treptat se lasa vrajita de picturile lui Johannes si alege sa petreaca din ce in ce mai mult timp in studioul lui, devenindu-i atat asistenta, dar si muza, oferindu-i chiar idei pentru unele dintre picturi. De pilda, intr-o scena in care Griet curata geamurile studioului ca sa lase mai multa lumina sa patrunda inauntru, Vermeer o vede si o pozitioneaza pana cand isi gaseste unghiul potrivit in care sa-si aseze urmatorul personaj. Asa se apuca sa lucreze la tabloul “Femeia cu ulcior”.
Relatia de stapan-slujitoare este dezvoltata treptat de catre regizor in Fata cu cercel de perla, Webber mergand mai mult pe o abordare subtila, favorabila vremurilor de atunci, reusind s-o obtina prin jocul nemaipomenit al celor doi actori: Scarlett Johansson si Colin Firth, care nu numai ca patrund in rolul personajelor, dar reusesc sa joace si emotia pana la final. Webber a vrut sa obtina inca de la inceput o relatie amoroasa bazata mai mult pe admiratie si respect, fara sa ajunga totusi la consumare. Griet e o femeie tacuta, muncitoare si de cele mai multe ori, cu capul pe umeri. Pe cand Vermeer este mereu ingandurat, deplasat de la situatii, cautand solutii pentru arta lui, dar si facand eforturi pentru a-si sustine financiar familia. Cu alte cuvinte, traieste mai mult in lumea lui de artist, iar lucrul acesta o face curioasa pe Griet, care vede in el un supraom, in timp ce el vede in ea, singura femeie capabila sa-l inteleaga, dar mai mult decat atat: sa-i inteleaga munca, sa-i inteleaga arta!
In timpul filmarilor, Colin chiar dezvoltase o obsesie pentru viata lui Vermeer, iar ca orice actor metodic, a inceput sa-i calce pe urme. Admira ore in sir tablourile pentru a-si imagina ce ii trecea pictorului prin cap cand le picta, cu toate ca actorul insusi nu stia sa deseneze.
….
