Voi ati trait minuni? Asa mi-as dori sa aud in jurul meu despre minuni care vi s-au intamplat ca aproape am devenit imuna la „probleme” si am inceput chiar si acolo unde e clar ca sunt necazuri sa vad sau sa caut partea plina a paharului. Nu, nu sunt o optimista de felul meu sau cel putin asa ma consider, dar increderea ca orice ni se intampla poate fi o lectie din care ne-a fost dat sa invatam ceva, ma face sa devin ceva mai optimista si mai deschisa la minuni.
Stiu ca lucrurile nu sunt roz intotdeauna, sa nu aveti impresia ca viata m-a ocolit, dar prin fiecare lectie pe care a incercat sa mi-o dea – momente pe care de altfel nu le-am perceput ca pe lectii, dar nici ca pe tragedii – am stiut ca trebui sa invat ceva: sa pretuiesc mai mult, sa admir mai mult, sa cer mai mult … toate cu mai mult, o sa spuneti. NU! Uneori e cu … mai putin. Mai putine griji pentru cine nu merita, mai putine intrebari, mai putine ganduri negative!
Si cand am inteles, nu ca as intelege de fiecare data, care este lectia pe care a trebuit sa o invat (nici acum nu sunt sigura ca am invatat ce trebuia din tot ce mi s-a intamplat in viata), mi-am usurat sufletul, mintea si m-am incarcat pozitiv cu pretuirea ca o minune (poate prea mult spus) – un lucru bun – va urma sa mi se intample.
Credeti in minuni? Ati avut parte de ele? Ati vazut minunile din viata voastra? Chiar daca primul impuls ar fi sa spuneti nu, sunt convinsa ca daca va iau la bani marunti, asa cum doar psihologii au rabdare, imediat am gasi un raspuns impreuna, un raspuns pozitiv. Si nu, nu sunt un psiholog, nici macar nu am veleitati de bun psiholog, dar am invatat in timp ca un gand bun, pozitiv, o „fixatie”uneori, un declic, o vorba care va impresioneaza, un mesaj care va merge la inima – e tocmai proiectia unei minuni care vi se va intampla.
Am patit, nu de putine ori, sa ma gandesc la o vorba a cuiva, la o discutie care nu era centrata pe o anumita tema, dar care mie sa imi ramana in suflet, iar ulterior acel gand care m-a urmarit sa devina realitate.
Admit si faptul ca au fost si situatii negative determinate de astfel de ganduri, inchipuiri, feeling-uri, senzatii. Uneori, ma surprind neplacut gandindu-ma la un lucru care nu cred ca ar atrage ceva bun in viata mea si atunci … trebuie sa-mi gasesc puterea sa-mi spun: daca asa va fi sa fie, atunci inseamna ca am ceva de invatat din asta! Pentru ca data trecuta nu am invatat suficient.
Dupa cum va spuneam, nu sunt o fire tocmai pozitiva, desi mama a luptat cu mine sa imi demonstreze de fiecare data, ca desi eu vedeam situatia in gri-negru, lucrurile nu au stat chiar asa aproape nicioadata. Asa ca educata intr-un fel sa gandesc pozitiv, dar structuralmente negativista sau realista … pragmatica, imi place mie sa cred cateodata, am ajuns chiar sa cred in minuni. Minuni dumnezeiesti probabil ca sunt toate, dar cred ca ele nu pot veni decat catre un suflet deschis sa creada, sa le accepte, sa le inteleaga. Si aici intervenim noi, cu intentia, gandurile, vorbele si faptele pentru a ajunge nu sa ni se intample, ci sa recunoastem minunile pe care le traim.
Nu as vrea sa dau exemple, pentru a nu fi foarte subiectiva, dar banalele lucruri pe care unii dintre noi le avem: o paine mancata curat, o familie, un parinte, un bunic, un copil, un prieten, apoi o haina mai groasa, o patura calduroasa si ma intorc … o familie, o mama … sunt minuni, pe care le vedem poate doar atunci cand ele nu mai exista, uitand sa ne bucuram atunci cand le avem in viata noastra.
Poate nu ar strica sa va intrebati, sa enumerati care sunt minunile voastre! Si sa va bucurati de ele!
Ce mirare ca sunt! Ce minune ca esti!
…Delia Gavriliu
