Material realizat de Adina Mitrica
Vine un moment in care simti ca o secunda seamana prea tare cu cea de dinainte si ca, una dupa alta, ele se multiplica la infinit intr-o succesiune de ore si zile care nu mai anunta nimic. Viata intra pe o traiectorie predictibila, incat te intrebi: ce te-ar mai poate smulge din peisajul acesta uniform? Bine, in opinia unora, ideal ar fi sa nu te mai intrebi nimic si, atunci, ai trai intr-o dulce armonie si multumire de sine. Ai fi, cel putin, linistit. Dar, fiindca iti plac provocarile mintii, incepi sa cauti diversiuni.
Daca esti un spirit boem, o fire de artist (chiar si neinteles) sau doar un iubitor al artei, fiindca tu si talentul sunteti doua drumuri paralele, e bine sa stii ca o poezie desenata e felul destinului de a te smulge din monotonie. Deja stii ca poezia e sacra, ca orice incercare de a-i cauta cu orice pret sensurile coincide cu o profanare a ei… dar insisti. Te intriga. Si ea iti ingaduie asta. Mai mult, daca ii treci testul, ea te poarta intr-o alta dimensiune, unde versurile sunt sustinute si de imagine. Iti ofera astfel, o sinestezie totala care provoaca toate simturile in egala masura.
Nu vorbesc despre ceva abstract, ci despre un blog dedicat acestei forme inedite de frumos. Se numeste Poezie desenata si apartine lui Andrei Popa, student la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, specializarea Publicitate. Recent, tanarul a castigat locul 1 la Competitia de design NESCAFE Alegria. Pe blogul lui Andrei, sunt propuse texte care apartin atat clasicilor de pretutindeni, cat si tinerilor contemporani, in plina afirmare. Ia-i in ce ordine vrei: George Bacovia, Iulia Hasdeu, Alexandru Macedonski, Pablo Neruda, Robert Stoean, Marius Papara. Versurile lor sunt complimentate vizual intr-un spectacol al armoniilor perfecte.
Prin urmare, ceea ce ne-a atras atentia este tocmai aceasta bibliografie neconventionala, semn ca autorul blogului nu se raporteaza la cliseele consacrate, ci cauta sa isi deseneze emotiile, sa isi deblocheze vibratiile intr-un spatiu al libertatii absolute. Si ce poate fi mai frumos decat cateva versuri acompaniate de muzica unor forme si a unor nuante in ton nu cu mesajul lor, ci cu modul in care mesajul se suprapune pe sensibilitatea celui care picteaza?
Iata cum, in felul acesta, arta isi atinge scopul, in caz ca are cumva unul… Si daca are, se cheama katharsis…
