Septembrie … luni …
Marti, miercuri, ori poate sambata. Nici nu mai conteaza ce zi e, ca-i toamna. Iubesc luna asta inca de cand…de cand am cunoscut-o prima oara. M-am nascut iubindu-o si ea mi-a dat la schimb una dintre zilele ei ca eu sa ma bucur de inca un an frumos care a trecut, plin de experiente si oameni, vechi si noi. Dar nu o iubesc doar pentru asta. Ii iubesc culorile, parfumul si felul de a fi. Intotdeauna am spus ca pictorul meu preferat e toamna. As putea sta ore intregi admirand culorile care se imbina spre desfatarea privirilor noastre. Ati vazut ca si cerul, copacii, soarele, totul se schimba, punand in evident eleganta acestui anotimp?
Daca ar prinde viata, eu as vedea toamna ca o femeie frumoasa, minunat de frumoasa. O femeie care te face sa inchizi ochii ca sa poti pastra intiparita in minte si suflet imaginea acelor haine elegante, pasii inceti, adierea si parfumul care raman in urma ei. Un parfum cu aroma de struguri si fructe proaspete, purtat de vantul usor, racoros, care ne saruta incet pielea arsa de soare in timpul verii.
Mi se mai pare ca noi devenim mai frumosi toamna…noi toti. Barbatii au un aer cavaleresc, iar femeile inspira gratie. Purtam haine asortate in culorile ei si ca semn de apreciere, toamna ne incadreaza in peisaj. Pana si zilele ploioase mi se par tocmai bune de iubit. Am impresia ca farmecul i se trage tocmai din nostalgia usoara care pluteste. E o frumusete aparte in fragilitatea ei. E o frumusete aparte in felul in care frunzele cad, lasand loc schimbarii.
„Dimineti de septembrie, cu aroma de cafea…”
Vreau sa incercati sa descoperiti in toamna asta frumusetea de care v-am vorbit. Si sunt sigura ca pe fata voastra ea va aseza drept multumire un zambet.
Nu orice zambet,
Ci zambetul de septembrie …cu urme de fructe proaspete si must.
