Cold War, in regia lui Pawel Pawlikowski spune povestea tumultoasa de dragoste a unui compozitor de muzica si cantareata sa. Cu toate ca titlul face referinta la perioada razboiului rece ce a afectat fostul bloc sovietic, filmul nu se concentreaza pe evenimentele in sine, ci pune mai mult accentul pe o intriga personala a caror personaje sunt afectate de situatia politica.
la baza peliculei sta chiar povestea de dragoste a parintilor regizorului, care s-au stins din viata in 1989, inainte de prabusirea Cortinei de Fier. Zula si Wictor, interpetati de Joanna Kulig si Tomasz Kot le poarta chiar numele acestora. Pawlikowski voia de multa vreme sa abordeze un subiect de o asemenea amploare. Luase in considerare si o interpretare moderna pe care a exclus-o din calcul imedat cum a realizat ca personajele lui ar fi fost in afara oricarui pericol major, neavand suficiente bariere care sa le desparta. Asa, de fiecare data cand incerca sa gaseasca o alternativa, ajungea mereu la relatia parintilor lui, intrucat dispunea de toate ingredientele necesare, bucurandu-se de o intriga politca incarcata cu tradari, suferinte si exil.
Cum durata relatiei de iubire era imprastiata pe o perioada de patruzeci de ani, intreaga poveste ar fi fost imposibil de incadrat intr-un film de lungmetraj. Astfel, regizorul a decis ca asta sa fie doar punctul de plecare si pornind de aici, sa creeze personaje asemanatoare lor, dar a caror durata a desfasurarii actiunii sa nu se intinda mai mult de doua decenii, dupa cum vedem prin elipsa folosita in poveste.
De asemenea, Pawlikowski a adaugat un alt element nou in peisaj, si anume muzica, care a ajutat la regandirea personajelor. Muzica ajunge sa fie magnetul care ii atrage si ii uneste pe Zula si Wictor – prin ea, intalnindu-se si indragostindu-se unul de celalalt. Si tot prin ea raman uniti sufleteste, chiar daca trupeste se vor desparti.
Cold War nu a fost, insa, filmata cronologic, deoarece au intervenit mai multi factori care nu au permis acest lucru. Cum povestea se desfasoara pe parcursul a mai multor anotimpuri, producatorii au avut nevoie de pauze intre filmari pentru a astepta schimbarea vremii cat sa fie favorabila celei din scenariu. De asemenea, au fost si destul de multe locatii de filmare, numai in Polonia numarandu-se cel putin noua. Pauzele, insa, au avut si un efect benefic – permitand regizorulului sa reanalizeze cadrele filmate si sa le regandeasca. Iar in cazul in care nu se potrivea un lucru, putea sa il rescrie si sa il refilmeze, incadrandu-se in limita bugetului, dar si a timpului celor cincizeci si sase de zile pe care le-a avut la dispozitie.
Nu toti cineastii beneficiaza de acest tratament. Orice cadru in plus inseamna o alta suma de bani investita pe inchirierea spatiului, dar si pe intreaga echipa din spatele si din fata camerei. Iar ca sa ajungi la un nivel la care sa ti se permita, trebuie sa ai deja un nume consacrat in industrie. Cum Pawlikowski este deja cunoscut – avand nenumarate filme documentare la activ, producatorii nu au avut cum sa-l refuze. Stilul sau de documentarist l-a ajutat si sa dea o nuanta de autenticitate lui Cold War prin reconstituirea fidela a Poloniei anilor ‘50.
Pawlikowski a refuzat sa mearga pe o abordare clasica de cinema, fara a explica prin dialog intentiile personajelor, ci lasand imaginea sa vorbeasca de la sine – fiind o tehnica destul de des intalnita in cinematografia de tip arthouse. De aceea pentru unii spectatori poate fi mai greu de digerat. Autorul, insa, si-a exprimat dorinta de a face un film la care personal s-ar uita cu drag de fiecare data – lucru care ar trebui sa constituie piatra de temelie a oricarui cineast. Cand faci un film trebuie sa iei in considerare mai multi factori: daca momentul pe care il transpui pe ecran este suficient de puternic cat sa iti capteze atentia, daca imaginea exprima ceea ce tu vrei sa exprime, daca muzica ambientala este specifica atmosferei sau daca actorii sunt suficienti de expresivi pentru a trai viata personajelor, dupa cum insusi Pawlikowski afirma intr-un interviu.
Cold War este in acelasi timp si o oda dedicata cinematografiei de alta data, aducand referinte la curente precum Noul Val Francez prin plimbarile indragostitilor in Paris, la Neorealismul Italian prin insasi coloana sonora pe care Wictor o compune filmului I vampiri (1957), al regizorului Mario Bava, ajungand chiar la cinematografia rusa printr-o reinterpretare a unei scene din Nostalgia lui Tarkovski, in care este reprezentata o ruina a unei biserici. Cum actiunea are loc in fosta Uniune Sovietica, autorul tine sa scoata in evidenta distantarea bolsevicilor fata de Dumnezeu prin abandonarea credintei si imbratisarea sub orice pret a ateismului. Fata de filmul lui Tarkovski, unde capela este intreaga si plina de credinciosi.
