Poate ca ati remarcat, in Romania, si mai ales in Galati, o usoara crestere a interesului pentru comunitatile vulnerabile sau pentru persoane care au nevoie de sprijinul celor mai norocosi. Senzatia mea, cel putin aceasta este ca de cativa ani se incearca – fie sub imboldul proiectelor europene (care au linii de finantare dedicate unor astfel de categorii defavorizate), fie prin intermediul unor ONG-uri care au devenit mai active, fie pur si simplu datorita unor persoane care prin intermediul retelelor de socializare si-au crescut vizibilitatea – cresterea gradului de implicare a comunitatii, in povesti mai putin fericite de viata. Fie ca se intervine la nivelul unei comunitati, desi greoi si de obicei prin implicarea multor resurse umane si financiare, fie la nivel individual, situatie in care fiecare 10 lei, 20 de lei conteaza enorm, fenomenul este unul de apreciat pentru societatea romaneasca, societate in care dupa o viata in comunitate, am ajuns sa traim libertatea ca pe ceva individual, egoist, singular si la modul “De ce capra vecinului e mai grasa si da lapte mai mult?”.
Asa ca mizez acum pe spiritul fiecaruia si pe puterea fiecarei generatii de a se educa si de a educa generatiile ce va sa vie, ca sa raspundem pozitiv si in numar mai mare unor actiuni, fie ele individuale, fie de grup, in care o mana de ajutor + inca o mana de ajutor + inca 10 maini de ajutor, sa faca atat cat sa usuram viata (desi e mult spus) sau macar momentul din viata unui om.
Vorbesc mai degraba despre oameni, pentru ca pana acum nu mi-a fost dat sa ma implic in alte cauze (cu animale sau legate de mediul inconjurator) sau nu intr-atat incat sa spun ca am facut ceva in acel sens.
Iar cand vine vorba de oameni si de spiritul de sacrificiu pentru altul, de solidaritate, mai stiu ca e usor sa zici si mai greu sa mobilizezi si sa te mobilizezi.
Am incercat in diverse ocazii sa fiu alaturi de oamenii care au initiat astfel de campanii, dar marturisesc ca nu am avut curajul si poate forta de a incepe pe cont propriu un astfel de demers. Dar apreciez si sunt alaturi de oamenii care isi testeaza limitele poate pentru oameni necunoscuti, pentru cauze care le merg la suflet (vezi cazul Evelina invinge mucoviscidoza si Gabriel Draghici), dar care nu le sunt indispensabile, ci presupun mai degraba eforturi suplimentare, uneori supraomenesti.
Si da, incerc din rasputeri sa ma bucur de initiativa altora, sa ma pot alatura, sa pot contribui si sa pot admira curajul si forta de care dau dovada unii oameni, atunci cand vorbesc despre viata.
Stiu si ca cele mai eficiente sau adevarate contributii le aduci cand nu faci din asta o metoda de promovare a propriei persoane, o ocazie de a etala ce bun cetatean esti tu, dar si ca fiecare pas facut de fiecare conteaza, fiecare umar pus atunci cand e nevoie e atat de important, tocmai pentru ca impreuna se ajunge in cu totul alt punct decat daca ai face singur acele eforturi. Si mai apreciez acele persoane care nu raspund atunci cand li se cere, ci care se alatura voluntar unei actiuni caritabile in si pentru comunitate. Stiu ca nu e usor sa ceri, sa ti se ceara, e mai simplu sa spui “DA”, atunci cand vezi ca se organizeaza o astfel de actiune la care poti contribui, uneori fara eforturi extraordinare. Si mai stiu ca am gasit in Galati oameni la care spiritul de solidaritate se manifesta dincolo de interese personale, persoane pentru care solidaritate inseamna sa treci dincolo de aproapele tau si sa ajuti in comunitate.
Si da, poate ca intre solidaritate si comunitate ar putea fi pus semnul egal, daca ne gandim ca a fi solidar nu e valabil doar atunci cand iti sprijini un prieten sau pe cineva din familie, ci si atunci cand prin propriul efort contribui la cresterea unei comunitati.
Delia Gavriliu
