Textele Poevie de pe www.poevie.ro (si de pe www.facebook.com/poevie.ro) sunt dovada clara ca poezia este vie, ea traieste bine merci! Cine pretinde ca literatura trebuie resuscitata s-a oprit undeva la lectura clasicilor si nu a reusit sa se adapteze vremurilor lui. Dar acum, dupa -/neo/post/modernisti, e greu sa ne limitam la canoane, de vreme ce nu ne (mai) plac stereotipiile! Vrem intotdeauna ceva nou, incitant, provocator pentru mintea si simturile noastre; iar daca e si interactiv, cu atat mai bine, se potriveste perfect in peisajul cotidian, in care linia dintre viata reala si cea virtuala e atat de fina, incat nu se mai disting nici contururile, nici adevarurile.
Povestea lui Andrei, autorul poeviilor, a inceput pe o coala de hartie intr-o copilarie timpurie si s-a concretizat, 18 ani mai tarziu, pe blogul pe care scrie
cu drag despre panici si frici, despre iubirile mari si iubirile mici. Am imbinat versuri de poevie cu latura umana din psihologie.
In acest sens, Andrei, specialist in comunicare, fost colaborator Bookster, lucreaza cu o terapeuta, astfel incat sa conduca poeziile, prin tematica abordata, intr-o zona care sa-i creeze oricarui cititor un context care sa-l supuna unui test al sinceritatii si al cunoasterii, in ceea ce il priveste. Scopul textelor nu este acela de a rezolva traumele, ci, mai degraba, exercitiul de lectura si de patrundere in miezul cuvintelor are un rol reflexiv.
Ce e frumos in textele astea simple (dar nu simpliste), ludice pe alocuri, e faptul ca ele invita la un dialog cultural. Punctele de suspensie, plasate la final de gand poetic, nu indica nici lipsa de inspiratie, nu sunt nici aspirator de idei. Procedura, potrivit lui Andrei, este urmatoarea:
Initial scriu cu toate cuvintele, apoi scot ceva care ar putea schimba poevia. In felul acesta, fiecare isi scrie poevia cum simte, cum il reprezinta. Nu e despre “sa am eu dreptate”, deci, orice varianta este buna, pentru cel care a scris-o.
Asa ca, acest organism viu alcatuit din litere si sensuri, declansator de emotii, este o coproductie,
asemeni unui cameleon care ia un pic din culoarea celui care o desavarseste. Castigul meu? 50 de optiuni la care nu m-as fi gandit, optiuni din care nu voi folosi niciuna, pentru ca scopul nu este sa ajung la un raspuns, ci sa-i fac pe oameni sa se gandeasca un pic la trairile lor,
afirma Andrei.
Prin urmare, pe blogul cu poevii nu veti gasi nici poezie contemporana, nici clasica, nici material terapeutic, nici rebus, ci putin din toate; iar ceea ce rezulta este un discurs despre interioritate si demoni personali. Din fericire, pentru textele acestea exista intotdeauna un public de nisa cu viziuni ample, iubitor de provocari, imprastiat ici-colo, prin tara si prin lume. Iar Andrei are incredere in acesti oameni, poate si pentru ca intelege mecanismele poeziei, in general, si pentru ca are experienta din perioada facultatii, in care predilectia pentru jocurile de cuvinte a facut loc unor proiecte inedite precum : «Cu substrat» sau «Dume de mestecat».
Dovada ca poeviile sunt, la randul lor, tot forme de a te juca in mod subtil cu inteligenta, este si textul reprodus mai jos. Am fi curiosi sa aflam care ar fi cuvintele pe care le-ati plasa voi in spatiile goale…Dar nu noi trebuie sa aflam acest lucru, ci fiecare dintre voi, cand veti ramane singuri, cu gandurile si trairile voastre.
Acceptati provocarea?
Text: Adina Mitrica
